Acasă Info Local Firea, reconfirmată la șefia PSD Ilfov

Firea, reconfirmată la șefia PSD Ilfov

DISTRIBUIȚI

cf judeteana PSD Ilfov

Așa cum era de așteptat, Gabriela Firea a fost realeasă, joi, 30 iulie, cu unanimitate de voturi, în funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Ilfov, fiind singurul candidat la şefia filialei.

“Nu veţi fi dezamăgiţi şi mă scuzaţi dacă din dorinţa mea ca organizaţia să fie prima vă cicălesc prea mult, vă chem la şedinţe. Viaţa de partid este foarte dinamică. Totul cu gândul la familia nostră extinsă, la ilfovenii noştri dragi”, a spus Firea, după realegere.

La şedinţa organizaţiei a participat şi preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, care a spus că îi acordă încrederea Gabrielei Firea, iar realegerea acesteia este o reconfirmare a muncii şi realizărilor ei. “Acum PSD se găseşte în plin proces de stabilizare, PSD se află într-un moment foarte greu, poate cel mai greu din istoria partidului şi sunt convins că, dacă ne vom ridica în picioare, vom redeveni partidul milioanelor de oameni care ne-au susţinut şi ne vor susţine. Să nu uităm cine suntem, ce putem, că suntem partidul care nu se teme de adversarii politici”, a spus Dragnea membrilor filialei. Firea este preşedinte al PSD Ilfov din februarie 2013.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

sixteen + 12 =