Polițiștii Antidrog și procurorii DIICOT au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic internațional de droguri de risc și mare risc, trafic intern de droguri de risc și mare risc, deținere fără drept, de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu și deținere fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu. În sarcina uneia dintre persoanele cercetate s-a reținut și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
Din octombrie 2025, persoanele cercetate ar fi inițiat și ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată, în scopul de a obține beneficii materiale importante din comercializarea de droguri. Folosind conexiunile în mediile narco-traficanților din America Latină și Europa, ale unuia dintre membrii grupului infracțional organizat (cunoscut cu antecedene privind infracțiuni la regimul drogurilor, săvârșite într-o țară non UE și care avea printre atribuțiile din cadrul grupării de criminalitate organizată și pe aceea de a asigura legătura cu producători și traficanți de cocaină din America Centrală și de Sud), persoanele cercetate ar fi conceput un plan de a introduce, periodic, în România, cantități importante de droguri de mare risc (cocaină) și droguri de risc (hașiș), cu intenția de a le comercializa către o rețea de distribuitori.
La sfârșitul lunii ianuarie 2026, două dintre persoanele cercetate s-au deplasat în Europa de vest, de unde ar fi procurat și introdus pe teritoriul României, pe cale rutieră, aproximativ 5 kilograme de cocaină și 8 kilograme de hașiș (valoare de piață de aproximativ 400.000 de euro).
Ulterior, cele două persoane cercetate ar fi stocat substanțele interzise, destinate comercializării, în locații din județul Ilfov și municipiul București.
Una dintre persoanele cercetate a fost prinsă în flagrant delict în data de 4 februarie a.c.în comuna Gruiu, în timp transporta cu un autoturism, în vederea comercializării, aproximativ 4 kilograme de cocaină și aproximativ 8 kilograme de hașiș.
Încercând să fugă, suspectul a lovit 2 mașini de poliție și a rănit doi polițiști, ceea ce i-a determinat pe oamenii legii să folosească armamentul.
Individul era drogat, stare în care a condus pe drumurile publice autoturismul în care se aflau drogurile destinate distribuirii.
Au fost efectuate 9 percheziții domiciliare, în București, Ilfov și Constanța, fiind descoperite și ridicate aproximativ un kilogram de cocaină, hașiș, sume de bani, cântare de mare precizie și înscrisuri relevante.
În cadrul aceleași acțiuni, o altă persoană cercetată a fost depistată la Voluntari, care avea asupra ei aproximativ 80 de grame de rezină de canabis, drog de risc și 21 de grame de cocaină.
Cele 3 persoane au fost reținute astăzi și vor fi prezentate Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă.
La acțiune au participat polițiștii brigăzilor de combatere a criminalității organizate București și Constanța, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov, luptători SIAS Ilfov, jandarmi din București, Ilfov și Constanța.









