Acasă Anchete Gabriel Oprea a fost achitat în primă instanță în dosarul polițistului Bogdan...

Gabriel Oprea a fost achitat în primă instanță în dosarul polițistului Bogdan Gigină

DISTRIBUIȚI

Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, a fost achitat în primă instanţă de magistrații Tribunalului București în dosarul accidentului polițistului Bogdan Gigină, pantru că ”fapta nu există”. Decizia nu este definitivă.

Singurul condamnat, la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendarea pedepsei sub supraveghere și 100 de zile de muncă în folosul comunității, este Petre Mazilu, administratorul firmei General MPM Impex SRL, care făcea lucrări la instalaţia subterană de gaze, nesemnalizate corespunzător la nivelul străzii.

În plus, firma trebuie să achite ”220 de zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 1.500 lei, inculpata urmând a plăti statului o amendă penală în cuantum de 330.000 de lei, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”.

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au respins, ca neîntemeiate, acţiunile civile aparţinând familiei lui Bogdan Gigină împotriva lui Gabriel Oprea, Guvernului, Ministerului de Interne şi Ministerului de Finanţe.

De asemenea, a fost respinsă tot ca neîntemeiată şi acţiunea civilă exercitată de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti împotriva lui Gabriel Oprea.

Tribunalul Bucureşti a mai decis ca Petre Mazilu şi General MPM Impex SRL să plătească suma de 37.478,71 lei reprezentând daune materiale către Cornel-Relucă Gigină şi Carmen Gigină, suma de 100.000 de euro, reprezentând daune morale către fiecare dintre părţile civile Cornel-Relucă Gigină şi Carmen Gigină, suma de 4.700 de euro, reprezentând daune materiale şi suma de 250.000 de euro, reprezentând daune morale, ambele către Ioana – Raluca Ciuciu, fostă Gigină.

Verdictul vine la 8 ani după ce poliţistul Bogdan Gigină a murit în octombrie 2015 într-un accidentrutier în timp ce deschidea coloana oficială cu care se deplasa Gabriel Oprea.

Când a ajuns în intersecţia străzii Ştirbei Vodă cu Calea Plevnei, poliţistul Gigină a accelerat către următoarea intersecţie, cea cu Splaiul Independenţei, unde a intrat cu motocicleta într-o groapă din carosabil, săpată de muncitorii firmei General MPM Impex SRL.

În mai 2018, Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru ucidere din culpă.

Conform DNA, începând cu preluarea, la începutul anului 2014, a funcţiei de ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea a dispus – cu încălcarea dispoziţiilor legale privind însoţirea demnitarilor de către poliţia rutieră – însoţirea sa permanentă de către un dispozitiv de poliţie rutieră, iar din luna iunie 2015 a dispus ca din acest dispozitiv să facă parte şi un poliţist rutier motociclist.

În acest mod, el şi-a conferit, în mod discreţionar, ”drepturi” neprevăzute de cadrul legal, ”drepturi” a căror exercitare a presupus punerea unor poliţişti rutieri în situaţii de risc sporit, şi totodată a impus ca deplasarea echipajelor de poliţie rutieră să se facă în regim de viteză sporită.

2 COMENTARII

  1. […] Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, a fost achitat în primă instanţă de magistrații Tribunalului București în dosarul accidentului polițistului Bogdan Gigină, pantru că ”fapta nu există”. Decizia nu este definitivă. Singurul condamnat, la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendarea pedepsei sub supraveghere și 100 de zile de muncă în folosul comunității, […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here