Acasă Politic Gata de alegeri

Gata de alegeri

DISTRIBUIȚI

Guvernul a aprobat o serie de măsuri pentru buna organizare şi desfășurare a alegerilor pentru Parlamentul European din anul 2019.

Prin hotărârile adoptate au fost stabilite modelul, dimensiunile, condiţiile de tipărire, de gestionare şi de utilizare a timbrului autocolant la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019, modelul de buletin de vot, de liste electorale și cel al  ştampilelor birourilor electorale, respectiv al celor cu menţiunea ”VOTAT”.

De asemenea, au fost stabilite atribuțiile și sarcinile care revin Autorității Electorale Permanente, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Sănătăţii, Institutului Național de Statistică, Serviciului de Telecomunicații Speciale, prefecților și primarilor în pregătirea, organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European din anul 2019.

Totodată, au fost aprobate Bugetul şi cheltuielile necesare pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European. Astfel, suma necesară pentru buna desfășurare a scrutinului este de 252.732 mii lei. Aceste fonduri vor fi repartizate instituțiilor cu atribuții în organizarea alegerilor, respectiv Ministerului Afacerilor Interne, Secretariatului General la Guvernului, Autorității Electorale Permanente, Ministerului Afacerilor Externe și Serviciului de Telecomunicații Speciale.

Reamintim că în ședința de guvern din 14 februarie a.c. au fost stabilite deja reglementări cu privire la garantarea organizării în mod liber, corect și sigur a alegerile europarlamentare, prin măsuri de prevenire și combatere a fraudelor electorale, prin asigurarea securităţii cibernetice şi a protecției datelor cu caracter personal prelucrate în context electoral.

Astfel, Autoritatea Electorală Permanentă, împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale şi Institutul Naţional de Statistică, asigură implementarea și operaționalizarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV.

Selecţia persoanelor care vor asigura operarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal în secţiile de votare se va realiza conform prevederilor în vigoare.

De asemenea, AEP va asigura, cu sprijinul STS, aplicaţia, echipamentele şi serviciile informatice utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării. Operatorii de calculator vor asigura înregistrarea video-audio neîntreruptă a operațiunilor efectuate de către membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare pentru numărarea voturilor.

Formațiunile politice care vor participa la alegeri, precum și candidații independenți, pot desemna persoane care să verifice inclusiv în ziua de referinţă, până la încheierea votării, aplicaţia informatică utilizată de BEC şi organismele electorale ierarhic inferioare pentru centralizarea rezultatelor votării.

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va asigura transmiterea prin mijloace electronice către BEC a fotografiei procesului-verbal privind consemnarea rezultatelor votării.

Atât înregistrările, cât și fotografiile proceselor-verbale se vor realiza în localul de vot prin intermediul terminalelor informatice puse la dispoziție de STS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here