Acasă Social Ghidul asiguraţilor City Insurance

Ghidul asiguraţilor City Insurance

DISTRIBUIȚI

În contextul evoluţiilor de pe piața asigurărilor RCA, UNSAR lansează, împreună cu BAAR, un ghid informativ pentru asigurați, atât pentru cei care dețin o poliță City Insurance, cât și pentru păgubiții care au de recuperat o daună aferentă unei polițe a acestei companii.

  1. a) În cazul în care dețineți o poliță de asigurare emisă de CITY Insurance, Polița dumneavoastră de asigurare rămâne în continuare valabilă, producându-și efectele.

Puteți însă denunța în orice moment polița și să încheiați una nouă la un alt asigurător autorizat. Dacă denunțați polița și nu ați avut daune în perioada de valabilitate de până la denunțare, pentru perioada neexpirată aveți dreptul să vă recuperați diferența de primă de la FGA – Fondul de Garantare a Asiguraților urmând procedura menționată la lit. b) pct.(ii) de mai jos.

Polița dumneavoastră de asigurare rămâne valabilă, conform prevederilor legale, până cel târziu la 90 de zile după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. Asta înseamnă că, în cazul în care valabilitatea poliței înscrisă în documentul de asigurare depășește termenul menționat anterior, nu veți mai fi asigurat.

Precizările de mai sus sunt valabile și pentru situația în care dețineți o poliță de asigurare RCA emisă de CITY Insurance. Prin urmare, puteți circula pe drumurile publice, iar în cazul unor controale în trafic din partea organelor abilitate, nu veți fi sancționați, polița dumneavoastră RCA fiind valabilă. Pe scurt, sunteți în continuare asigurați, desigur cu luarea în considerare a atenționării de mai sus.

De asemenea, în cazul în care sunteți vinovat de producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale și/sau vătămări corporale, terțul păgubit va fi despăgubit în baza acestei polițe în limitele stabilite de Legea 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, respectiv 450.000 lei și prin înscriere la masă credală în cadrul procedurii de faliment care se va soluționa în prima instanță de Tribunalul București, iar în faza apelului de Curtea de Apel București.

1b) În cazul în care sunteți victima unui accident rutier produs de un conducător auto prin intermediul unui autovehicul asigurat printr-o poliță RCA emisă de CITY Insurance:

(i) Dacă nu ați avizat încă dauna la CITY Insurance, aveți dreptul să o faceți adresându-vă Fondului de Garantare a Asiguraților cel târziu până la data denunțării poliței RCA de către asigurat, dar nu mai mult de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului;

(îi) Pentru încasarea indemnizațiilor/despăgubirilor veți putea depune o cerere de plată motivată și însoțită de documente justificative, începând cu data publicării deciziei ASF de retragere a autorizației pentru CITY Insurance în Monitorul Oficial și până la maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior.

FGA are dreptul de a începe plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări (asigurați, beneficiari, terțe persoane păgubite) de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului împotriva CITY Insurance.

Pentru mai multe detalii vă rugăm să consultați: www.fgaromania.ro

Totodată, trebuie precizat și că, în acest moment, există în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de Urgență care modifică unele dintre prevederile legii actuale privind activitatea FGA (Legea 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților) în beneficiul creditorilor de asigurări. Una dintre cele mai importante schimbări preconizate se referă la scurtarea termenului în care FGA poate începe efectuarea plăților către păgubiți, respectiv la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de retragere a autorizației de funcționare și constatare a existenței indiciilor stării de insolvență a asiguratorului (și nu de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului împotriva CITY Insurance, așa cum este în acest moment). De asemenea, proiectul prevede majorarea plafonului de garantare de la 450.000 lei la 500.000 lei și acordarea despăgubirilor pe fiecare creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare.

Aceaste prevederi propuse vizează protejarea suplimentară a păgubiților în cazul insolvenței unui asigurător.

(iii) Indiferent dacă v-ați adresat sau nu FGA în vederea încasării despăgubirii, aveți dreptul să formulați și o cerere de admitere a creanței (despăgubirii pretinse) în cadrul procedurii de faliment în termenele și urmând instrucțiunile lichidatorului judiciar care va fi desemnat de Tribunalul București. Trebuie să știți că, în măsura în care ați încasat sume de la FGA, acestea vor fi deduse în cadrul procedurii de faliment din sumele pe care ați mai fi eventual îndreptățit să le primiți.

România este una dintre țările din Uniunea Europeană care beneficiază de o plasă de siguranță pentru asigurați în cazul falimentului unei companii de asigurări: FGA – Fondul de Garantare a Asiguraților.

Fondul, ca o soluție de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător intrat în procedura de faliment.

Destinația principală a sumelor aflate la dispoziția FGA este plata către creditorii de asigurări a indemnizațiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate în condițiile legii și a primelor datorate de asigurător pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, că urmare a încetării contractelor de asigurare, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut de lege.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here