Acasă Anchete Grad ridicat de infracționalitate sau no mans land?

Grad ridicat de infracționalitate sau no mans land?

DISTRIBUIȚI

Un număr de 448 de persoane semnalate în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), au fost localizate în prima săptămână a lunii februarie pe teritoriul României, dintr-un total de 648 de persoane depistate de polițiștii români și partenerii din statele membre Schengen. De asemenea, polițiștii români au pus în aplicare 17 mandate europene de arestare și au descoperit 59 de persoane care nu aveau acceptul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen.

În intervalul de timp menționat, la nivel european au fost depistate 648 de persoane, 48 de autovehicule și 69 de documente care făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.

De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 40 de documente, fiind găsite 42 de autovehicule căutate de partenerii din spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 29 de documente și 6 autovehicule căutate de autoritățile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

2 COMENTARII

  1. […] Un număr de 448 de persoane semnalate în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), au fost localizate în prima săptămână a lunii februarie pe teritoriul României, dintr-un total de 648 de persoane depistate de polițiștii români și partenerii din statele membre Schengen. De asemenea, polițiștii români au pus în aplicare 17 mandate europene de arestare și au […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here