Acasă Economie Granturi din Fondul de Mediu pentru sprijinirea firmelor care investesc în instalații...

Granturi din Fondul de Mediu pentru sprijinirea firmelor care investesc în instalații de reciclare

DISTRIBUIȚI

Guvernul a aprobat ”Schema de ajutor de minimis – Sprijin în vederea implementării proiectelor privind construirea instalațiilor de reciclare a deșeurilor”, sub formă de fonduri nerambursabile din veniturile Fondului pentru Mediu, lucrările pregătitoare (plata arhitecților, inginerilor și consultanților, taxelor legale, a studiilor de fezabilitate/documentațiilor de avizare a lucrărilor de intervenții, a proiectului tehnic, pentru pregătirea și/sau implementarea proiectului) nefiind cuprinse în OM  2269/2022 (prvind investiţiile finanțate prin Schema de ajutor de stat regional pentru investiţii cu scopul reducerii efectelor negative ale deşeurilor asupra mediului şi reducerea consumului de resurse primare).

Bugetul schemei de ajutor de minimis este de 26 milioane de euro.

Beneficiarii schemei de minimis trebuie să fie autorizați să desfășoare cel puţin una dintre activităţile corespunzătoare următoarelor coduri CAEN: 3821 – tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase; 3822 – tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase; 3832 – recuperarea materialelor reciclabile sortate; 3831 – demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor; 3811 – colectarea deşeurilor nepericuloase; 3812 – colectarea deşeurilor periculoase.

Cheltuielile eligibile, pentru a beneficia de finanțare în condițiile schemei de minimis, sunt reprezentate de: cheltuieli pentru proiectare, studii de fezabilitate/documentații de avizare a lucrărilor de intervenții, proiectul tehnic și alte documentații tehnico-economice, plata arhitecților, a inginerilor, asistență tehnică (inclusiv plata consultanților, dar exceptând organizarea procedurilor de achiziție) și organizare de șantier, cheltuieli cu taxe legale pentru acorduri, avize conforme și autorizația de construire/desființare, cheltuieli pentru informare și publicitate.

Sprijinul financiar în cadrul schemei de minimis constă în alocări financiare nerambursabile sub formă de grant din Fondul pentru Mediu şi se acordă în urma selectării şi notificării solicitantului privind acceptarea cererii de finanţare, urmată de încheierea contractului de finanţare încheiat între AFM şi solicitant.

Perioada de valabilitate a ajutorului de minimis este de la aprobarea lui până la 31 decembrie 2023. Totodată, perioada în care pot fi selectați beneficiarii și în care se pot semna contractele de finanțare nerambursabilă este de la aprobarea schemei până la 31 decembrie 2023.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here