Grila de salarizare pentru personalul din sistemul naţional de învăţământ va fi gata până la data de 15 iulie, urmând ca proiectul legislativ să ajungă în Parlament în toamnă. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii Marius Budăi.
Banii pentru majorările de salarii ale profesorilor, spune Marius Budăi, vor veni din bugetul Ministerului Educaţiei, după care urmează ca bugetul la prima rectificare să fie suplimentat de la Ministerul Finanţelor.
În ceea ce privește legea salarizării unitare, el a dat asigurări că aceasta va fi gata pe data de 15 iulie.
„Asumarea a fost ca grila pentru toţi cei din sistemul naţional de învăţământ să fie gata până atunci, să dezbatem şi să terminăm celelalte grile până la sfârşitul lui august astfel încât proiectul de act normativ să fie adoptat ca şi iniţiativă legislativă ca şi proiect legislativ în prima şedinţă de guvern din sesiunea din toamnă după care să fie depus în Parlament astfel încât şi acolo după dezbateri să fie adoptată astfel încât cu 1 ianuarie 2024 să intre în vigoare”, a explicat ministrul Muncii.
Marius Budăi a mai fost întrebat dacă creşterea salarială pentru profesorii care vor asista la examenele naţionale a fost dată pentru ca aceştia să nu refuze să fie prezenţi la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat.
„Au fost discuţii care au fost purtate în interiorul coaliţiei care ne-au condus la unele măsuri repetate pe care le-am luat de când au început aceste discuţii, mă refer şi la majorările şi pentru cadrele nedidactice, la majorări care au venit şi pentru personalul TESA din Sănătate care erau pe anexa 2 şi pentru sistemul de apărare şi ordine publică. Sigur că noi vrem să ne asigurăm şi de aceea a apărut şi această măsură că chiar dacă a fost această perioadă care nu a fost dorită nici de cadrele didactice, nici de noi, a fost un conflict de muncă, s-a suspendat. Grija principală acum trebuie să fie copiii mai ales care sunt în ani terminali pentru a-şi susţine aceste examene şi pentru a putea practic să-şi continue drumul spre viitor”, a conchis Budăi.
[…] Grila de salarizare pentru personalul din sistemul naţional de învăţământ va fi gata până la data de 15 iulie, urmând ca proiectul legislativ să ajungă în Parlament în toamnă. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii Marius Budăi. Banii pentru majorările de salarii ale profesorilor, spune Marius Budăi, vor veni din bugetul Ministerului Educaţiei, după care […] Citeste mai mult […]
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]