Întrucât liderii social-democrații continuă să boicoteze ședințele coaliției de guvernare, participând doar la ședințe tehnice, a apărut speculația că PSD nu ar refuza o colaborare cu AUR într-o viitoare guvernare, chiar sub un guvern condus de Călin Georgescu.
Speculațiile sunt alimentate și de recentele declarații ale liderului AUR George Simion cu privire la acest aspect, neluându-se în considerare că PSD și AUR nu pot asigura, doar ele, majoritatea parlamentară necesară.
Întrebat dacă PSD ar putea forma un Guvern cu AUR, președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a exclus o asemenea situație atât timp cât el va conduce partidul: „Nu vă supărați, am decis în urmă cu două luni să intrăm în această coaliție (n.red. PNL-PSD-USR-UDMR-minorități naționale). Decizia am luat-o într-un for cât se poate de larg. Suntem un partid serios, nu luăm decizii pe picior”.
Întrebat dacă garantează că nu intră la guvernare cu partidul condus de George Simion, președintele interimar al PSD a spus „în mandatul meu, da”.











