Acasă Politic Guvernul a aprobat proiectele de lege ale Justiţiei

Guvernul a aprobat proiectele de lege ale Justiţiei

DISTRIBUIȚI

Legile Justiției, la care se lucrează de doi ani, au primit azi undă verde în Guvern. În ultimele 10 luni proiectele au fost supuse consultării publice, iar asociațiile magistraților au contestat mai multe prevederi. Ministrul Justiției dă însă asigurări că temerile sunt nejustificate și că pachetul de legi nu va duce la încălcarea hotărârilor Curții Constituționale.

Procesul în care s-a derulat elaborarea acestor legi reprezintă un exemplu de maturitate și responsabilitate pentru toate instituțiile implicate. Este un obiectiv pe care noi l-am asumat atât prin Programul Național de Redresare și Reziliență cât și prin Mecanismul de Cooperare și Verificare și cred că cel mai important de subliniat este faptul că practic prin aceste legi asiguram consolidarea independenței Justiției și garantarea drepturilor și libertăților cetățenilor români,  a subliniat  prim-ministrul Nicolae Ciucă, la începutul ședinței de guvern.

Cătălin Predoiu: Legile Justiţiei – garantul independenţei procurorilor şi judecătorilor

La rândul său, ministrul Justiției, Cătătilin Predoiu a subliniat că a urmărit principiul responsabilizării justiției și că prin aceste legi, în magistratură se va intra doar prin examen, existând excepții doar acolo unde este un deficit de personal.

Legile Justiţiei – legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, privind organizarea judiciară şi privind statutul CSM – sunt fundamentale pentru cariera judecătorilor şi procurorilor, funcţionalitatea instanţelor şi Parchetelor noastre, dar şi a CSM, garantul independenţei Justiţiei potrivit Constituţiei, după părerea mea, cea mai importată instituţie în această ‘constelaţie’ de instituţii care au atribuţii în sistemul judiciar. Aceste trei legi sunt fundamentale pentru Justiţie şi asta explică probabil şi dificultăţile din ultimii ani cu privire la cristalizarea unor proiecte care să îmbunătăţească şi dezbaterile aprinse care au însoţit întotdeauna discutarea proiectelor de modificare a Legilor Justiţiei„, a explicat Predoiu.

Ministrul Justiţiei a subliniat că a urmărit în acest demers câteva principii fundamentale, decantate din discuţiile pe care le-a avut cu judecătorii şi procurorii, cu reprezentanţii lor, cu societatea civilă. În primul rând, a menţionat el, este vorba despre independenţa Justiţiei, respectiv independenţa judecătorilor şi procurorilor, precum şi de separarea carierelor de judecători şi procurori, ţinând cont de funcţiunile constituţionale ale fiecăreia dintre aceste profesii.

Un alt principiu urmărit a fost responsabilizarea Justiţiei în raport cu propriile rezultate, cu propria funcţionalitate, la care se adaugă întărirea coerenţei unor dispoziţii şi creşterea eficienţei sistemului judiciar prin asumarea de responsabilităţi, a precizat Predoiu.

Cred că sistemul nostru judiciar a ajuns la o maturitate în a-şi recunoaşte propriile vulnerabilităţi, în a le aborda. Dezbateri cu controverse, dar în orice caz într-un sens constructiv este ceea ce am constatat pe parcursul acestor ultime 10 luni de discuţii cu reprezentanţii judecătorilor şi procurorilor. (…) Prescripţia răspunderii disciplinare a crescut de la doi la trei ani. Am consolidat Inspecţia Judiciară şi am întărit rolul secţiei pentru procurori a CSM în desemnarea propunerilor pentru funcţiile de rang înalt în cadrul comisiei care urmează să funcţioneze la Ministerul Justiţiei în acest scop. (…) Am uniformizat regulile privind cooptarea procurorilor în cele două unităţi specializate ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv DNA şi DIICOT. Existau diferenţe care nu erau justificate„, a detaliat ministrul.

Ce modificări aduc noile legi

Prin aceste acte normative, cheltuielile de personal vor trece, în premieră, de la Ministerul Curte de Casație și Justiție. Vorbim despre cheltuielile cu angajații tuturor instanțelor din România, așadar toți banii vor merge la Curtea Supremă,  ceea ce transformă această instituție într-un pol extrem de important în lumea justiției, dacă e să vorbim despre tot ceea ce înseamnă partea finaciară.

Pe de altă parte vorbim despre acțiunile disciplinare împotriva magistraților care până acuma puteau fi inainte doar de Inspecția judiciară. Actul normativ vine, din acest punct de vedere, cu modificări  deoarece vor putea să înceapă aceste acțiuni disciplinare împotriva procurorilor și a judecătorilor, atât Parchetul General cât și Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, rolul Inspecției Judiciare de vine unul formal, tocmai pentru că această acțiune odată începută, deși se opune Inspecția Judiciară,  nu mai poate nu mai poate fi oprită.

Există și alte modificări extrem de importante și interesante, fiindcă că sunt trei legi în acest pachet. Multe dintre acestea vizează accesul procurorilor în instanțe, cu precădere la Instanța Supremă. Prin noua lege rămâne doar o probă de interviu, proba scrisă fiind desființată. Pe de altă parte judecătorii care sunt reprezentați în Adunările generale ale Consiliului Suprem al Magistraturii nu mai pot fi eliminați cînd doresc membri acestei adunări, odată e și-au luat mandatul rămân cu el.

Ministerul Justiţiei a subliniat săptămâna trecută că din nicio prevedere a proiectelor de modificare a legilor Justiţiei nu reiese că „se ignoră” caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale a României.

Sursa:stiri.tvr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here