Guvernul are ca prioritate plata pensiilor şi salariilor şi va creşte pensiile, dar numai după o analiză foarte serioasă, în funcţie de posibilităţile reale, pentru a avea garanţia că acestea vor putea fi plătite, a declarat, miercuri, premierul Ludovic Orban. ”Noi am prevăzut în bugetul de stat sumele necesare pentru asigurarea creşterii pensiilor, vom creşte pensiile, dar decizia de creştere a pensiilor nu poate fi luată decât după o analiză foarte serioasă. Noi ne dorim creşterea pensiilor, dar în acelaşi timp vrem să avem garanţia că pensiile vor putea fi plătite, pentru că drumul spre iad este pavat de bune intenţii. Dacă tu creşti un venit public fără să ai resursele financiare şi fără să ai garanţia că ai capacitatea să plăteşti fie salariile, fie pensiile, după prognozele pe care nu le facem numai noi, ci şi alte instituţii financiare, rişti să faci numai rău. După şase luni, în conformitate cu legea responsabilităţii fiscal-bugetare, vom avea raportul semestrial privind evoluţia economiei. De asemenea, vom face prognozele şi vom consulta toate prognozele făcute de Comisia Europeană sau de alte instituţii (…) şi vom lua decizia în funcţie de posibilităţile reale, efective pe care le vom avea”, a afirmat Orban, la Realitatea Plus.
El a adăugat că prioritatea este plata salariilor şi pensiilor și că oricine critică măsurile Guvernului este ”un inamic” al nivelului de viaţă al oamenilor.
”Oricum, cu siguranţă, avem ca prioritate plata pensiilor şi salariilor. Acest lucru este fundamental. Credeţi-mă, este un efort care nu este foarte uşor în condiţiile economice date, cu atât mai mult cu cât vor fi necesare resurse financiare suplimentare pentru a putea susţine economia şi pentru a putea asigura capitalurile necesare în economie pentru a avea o revenire cât mai rapidă în economie şi chiar o dezvoltare, sunt necesare resurse suplimentare. Aş mai spune un lucru: oricine critică măsurile pe care le-am luat şi mai ales măsurile pe care trebuie să se implementăm este un inamic al vieţii, al sănătăţii oamenilor şi, mai ales, al nivelului de viaţă al oamenilor. Dacă nu ţinem sub control epidemia, nici economia nu va pute a reveni cu viteză la normalitate”, a susţinut premierul. Agerpres.