Acasă Politic Guvernul va înființa Agenția Română pentru Investiții Străine și Promovarea Exporturilor  

Guvernul va înființa Agenția Română pentru Investiții Străine și Promovarea Exporturilor  

DISTRIBUIȚI

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat vineri că guvernul va înființa o agenție care va fi dedicată promovării exporturilor și investițiilor străine.

”În ședința de Guvern de astăzi o să avem, pe agendă, o hotărâre, o decizie cât se poate de importantă, decizie pe care o așteaptă de mult timp mediul de afaceri. La întâlnirea pe care am avut-o cu oamenii de afaceri din Belgia și din România prezenți în Belgia, s-a discutat acest subiect al deschiderii pe care Guvernul o manifestă față de mediul de afaceri și investitori și, desigur, așteptările pe care aceștia le au de la noi, în sensul în care să continuăm să fundamentăm tot ceea ce înseamnă măsurile economice și fiscale pentru a facilita investițiile în România, precum și organizarea structurală, astfel încât, să putem să avem un proiect care să poată să asigure coordonarea și comunicarea cu mediul de afaceri. Acest proiect se va numi, începând de astăzi, Agenția Română pentru Investiții Străine și Promovarea Exporturilor. Este o structură pe care va trebui să o încadrăm cu resursa umană competentă. Este o structură căreia trebuie să-i asigurăm cadrul procedural de funcționare, astfel încât, să fie cât se poate de deschisă, cât se poate de eficientă în ceea ce înseamnă, așa cum rezultă și din denumire, promovarea exporturilor românești și, desigur, facilitarea investițiilor străine în țara noastră”, a declarat premierul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here