Acasă Editorial Harababură sau normalitate?

Harababură sau normalitate?

DISTRIBUIȚI

Cătălin DRAGOMIR

Campania electorală pentru apropiatele alegeri prezidențiale din acest an iese din tiparul cu care am fost obișnuiți în ultimii 30 de ani. Până acum vedeam, auzeam sau citeam pe majoritatea canalelor media poziționări ale candidaților în raport cu temele aflate pe agenda publică, uneori în mod voit introduse în spațiul public de staff-urile de campanie sau de diferiți purtători ai mesajelor candidaților. Asistam la confruntări și contradicții rostite, în general, pe un ton ridicat. De candidați sau susținătorii lor.

Anul acesta avem de-a face, însă, cu altceva. Campaniile propriu-zise au loc, dar mai departe de studiouri sau redacții și mai mult în cadrul întâlnirilor politice cu militanții propriilor partide sau ”la firul ierbii”, pe rețelele de socializare cum s-ar spune. Acest tip de campanie este altceva. Nici mass-media, în etapa la care au ajuns, nu sunt obișnuite cu așa ceva. Dovadă că redacțiile nu au puterea de a aduce în spațiul public temele cu adevărat importante ale acestei perioade pe care o traversăm și nici să suprapună programele propuse de candidați cu aceste teme. Asta, cu atât mai mult cu cât nici candidații nu par să dorească acest lucru.

Ceea ce vedem acum în spațiul public pare mai degrabă o harababură, un babilon informațional. Nu știu dacă este vorba despre neputința noastră de a lua o pauză de la tărăboiul care pare să se generalizeze sau este stimulat artificial pentru a nu permite alegătorilor să înțeleagă cât mai bine ce se întâmplă în jur și a-i priva astfel de o alegere în cunoștință de cauză, prin manipularea spațiului public. Dacă ar fi așa, ar fi grav.

Nu susțin absența oricărei campanii dezbateri electorale prin intermediul mass-media, însă, pe de altă parte, transmiterea mesajelor direct, prin mitinguri electorale și întâlniri cu alegătorii, face parte din normalitatea unei campanii electorale. Politicienii sunt cei care trebuie să-i convingă pe alegători de validitatea și soliditatea ofertelor lor, nu presa, ca intermediar al transmiterii mesajului. În felul acesta, alegătorii pot primi un mesaj nedistorsionat, neinterpretat, îl pot analiza și aprecia singuri, după propriile cunoștințe și opțiuni.

Așa că mă întreb: Asistăm la o harababură electorală sau tindem spre normalizarea campaniilor electorale? – Foto: Quantica.pe

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here