Acasă Social ”Hemofilia Bike Challenge 2026”, lecție de solidaritate

”Hemofilia Bike Challenge 2026”, lecție de solidaritate

După evenimentul „Acces pentru TOȚI! Prevenția sângerărilor ca standard global de îngrijire pentru persoanele cu hemofilie și alte tulburări de sângerare… Femeile și fetele sângerează și ele!”, organizat la Palatul Parlamentului în data de 9 aprilie în contextul marcării Zilei Mondiale a Hemofiliei (17 aprilie), Consiliul Județean Ilfov a susținut organizarea, în Parcul Izvor din Capitală a ”Hemofilia Bike Challenge 2026”. Este vorba despre o manifestare menită să sensibilizeze întreaga opinie publică în legătură cu hemofilia și tulburările de coagulare.

Senatorul de Ilfov Nicoleta Pauliuc a amintit că în România, sunt, oficial, 2.000 de pacienți diagnosticați cu hemofilie, dar în realitate numărul acetora este mai mare: ”Din păcate, România se află sub media europeană la accesul la tratament profilactic. Iar când sistemul nu răspunde, statul nu trebuie să fie un obstacol, trebuie să fie un sprijin. Ca membră a Comisiei pentru Sănătate din Senat, spun clar: dacă e nevoie de legi noi, de mai multă presiune, de mai multă empatie – sunt aici. Pentru că hemofilia nu se tratează doar cu medicamente, ci și cu sprijin, educație și umanitate”.

La eveniment a participat și prefectul județului Ilfov, Simona Neculae: ”M-am întors cu un gând simplu: uneori, prezența contează mai mult decât orice discurs, pentru că arată, fără cuvinte, că nimeni nu este singur. Am întâlnit oameni curajoși, familii unite și suflete care știu să transforme o provocare într-o lecție de solidaritate. Am întâlnit copii care zâmbesc chiar și atunci când viața îi pune la încercare și părinți care merg mai departe, zi de zi, cu o forță pe care o înțelegi doar când o vezi”.