Hidroelectrica, liderul în producția de energie electrică din surse regenerabile din România, sărbătorește astăzi un moment istoric – 40 de ani de la inaugurarea Centralei Hidroelectrice Tismana Subteran. Evenimentul aniversar a adunat reprezentanți ai autorităților locale și naționale, ai mediului de afaceri și ai societății civile, într-o atmosferă de sărbătoare și recunoștință. Directorul general al Hidroelectrica, Bogdan Badea, a subliniat importanța acestei aniversări, evidențiind în același timp angajamentul continuu al companiei pentru dezvoltare și modernizare.
„Suntem mândri că această bornă temporală coincide cu finalizarea unei investiții majore în modernizare și reabilitare, un proiect de suflet al companiei noastre, o investiție în valoare de 20,8 milioane de lei, pusă în opera ca parte a strategiei de reîntinerire a portofoliului hidro de care dispunem,” a declarat Bogdan Badea.
Hidroelectrica rămâne ferm angajată în consolidarea obiectivelor sale prin modernizare și inovare. „Ne-am propus să aducem tehnologie de ultimă generație în funcțiunea acestei centrale și a tuturor celorlalte obiective, ca parte al unui plan complex care presupune retehnologizare și redobândirea unui nou ciclu de viață pentru acestea.” – a subliniat Bogdan Badea.
În cadrul evenimentului, directorul general al Hidroelectrica a acordat diplome de onoare colegilor care au fost parte din echipa de exploatare a centralei încă de la prima zi de funcționare. „Avem bucuria ca astăzi să îi avem la acest eveniment pe colegii care, cu aceeași sfințenie și dedicare cu care preoții slujesc bisericile și mănăstirile din regiune, exploatează aceste agregate încă din prima zi de funcționare,” a declarat Bogdan Badea.
În încheiere, Bogdan Badea a a reiterat angajamentul Hidroelectrica pentru producția de energie sustenabilă și utilizarea responsabilă a resurselor naturale. „Hidrocentrala Tismana Subteran nu este doar o mărturie a excelenței în inginerie, ci și un simbol al angajamentului oamenilor care fac parte din echipa Hidroelectrica și al companiei în general pentru producția de energie sustenabilă și utilizarea responsabilă a resurselor naturale,” a adăugat el.
Centrala este alimentată cu apă din lacul de acumulare Motru, cu un volum util de 3,5 milioane de metri cubi, prin intermediul unei conducte forțate lungi de 8.580 de metri.
De asemenea, primește apă din lacul Clocotiș, cu un volum util de 1,8 milioane de metri cubi și o galerie de 11.450 de metri.
În ceea ce privește echipamentele, centrala este echipată cu două turbine Francis cu ax vertical, cuplate la două generatoare, fiecare cu o putere instalată de 53 MW.
Cu o producție medie anuală de energie electrică de 262 GWh, apa turbinată este evacuată în lacul Tismana, în aval, printr-o galerie de evacuare cu o lungime de 4.405 de metri.
[…] Hidroelectrica, liderul în producția de energie electrică din surse regenerabile din România, sărbătorește astăzi un moment istoric – 40 de ani de la inaugurarea Centralei Hidroelectrice Tismana Subteran. Evenimentul aniversar a adunat reprezentanți ai autorităților locale și naționale, ai mediului de afaceri și ai societății civile, într-o atmosferă de sărbătoare și recunoștință. Directorul general al […] Citeste mai mult […]
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]