În noaptea de 17 spre 18 decembrie a.c., în jurul orei 2.00, polițiștii din Măgurele au oprit, în trafic, un autovehicul, condus de un individ de 26 de ani, în care se mai aflau doi ocupanți, de 41 de ani. Cu ocazia controlului autovehiculului, polițiștii au descoperit în interiorul acestuia mai multe unelte, cel mai probabil folosite pentru pătrunderea prin efracție în imobile.
Cei trei bărbați au fost conduși la sediul poliției orașului Măgurele pentru audieri, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că aceștia ar fi pătruns, prin forțarea unei ferestre tip termopan, într-un imobil, din orașul Măgurele, de unde ar fi sustas un generator electric și alte unelte folosite în construcții, în valoare de aproximativ 5.000 de lei, bunuri pe care le-au transportat pe raza orașului Bragadiru.
Față de cei trei s-a luat măsura reținerii, iar astăzi polițiștii urmează a-i prezenta magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.