Acasă Anchete Hoțul din Petrăchioaia se căiește

Hoțul din Petrăchioaia se căiește

DISTRIBUIȚI

Avocatul individului acuzat că a sustras pistolul femeii jandarm la protestele din 10 august susţine că acesta nu este un hoţ de profesie, arătând că ”a fost o acţiune de moment, nu foarte bine gândită”.

Avocatul Iorga Marius a anunţat miercuri că bărbatul a înţeles gravitatea faptelor sale şi a retras contestaţia depusă la Tribunalul Bucureşti, astfel încât el va rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile.  ”Luni, am condus ofiţerii DGPMB la locul unde acel pistol a fost ascuns. S-au găsit şi cele două cartuşe ale proiectilelor trase, pentru că în pistol mai erau patru proiectile. A colaborat, a conştientizat gravitatea faptelor de care este acuzat. Ştie de efectele pe care îl au faptele sale, a înţeles cum a interpretat societatea faptele sale, motiv pentru care a fost voinţa sa de a-şi retrage contestaţia cu consecinţa faptului că va sta 30 de zile arestat”, a declarat avocatul, citat de Agerpres.

”Urmează să colaborăm în continuare cu ofiţerii DGPMB şi cu procurorul de caz. Au sprijinul lui în identificarea altor persoane. Şi eu, şi procurorul l-am întrebat ce s-a întâmplat atunci, de ce a înţeles să sustragă acel pistol. Nu a existat o rezoluţie infracţională anterioară, să plece cu ideea de a face ceva, pur şi simplu, în învălmăşeala respectivă, prins şi el, a observat la centura acelui jandarm acel pistol. A fost o acţiune de moment, nu foarte bine gândită, asta e clar. Nu este un tip cu antecedente penale, nu este un hoţ de profesie. Un hoţ nu ar fi făcut acel lucru, asta pentru că erau 20 de camere active în momentul acela”, a spus avocatul.

Pe 20 august, poliţiştii au recuperat pistolul sustras femeii jandarm la protestul din Piaţa Victoriei, arma fiind îngropată la marginea unei bălţi de pescuit de pe raza comunei Petrăchioaia, judeţul Ilfov. Bărbatul este cel care i-a condus pe anchetatori la locul unde se afla arma, un pistol ”Carpaţi” de calibrul 7,65. Foto: Digi24.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

twenty + 15 =