În contextul emiterii, de către Administrația Națională de Meteorologie, a avertizării Cod Portocaliu pentru județele Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Covasna, Dâmbovița Prahova, Vrancea și Vâlcea, la nivelul IGSU s-a luat decizia activării grupelor operative în cele nouă județe vizate de ploi abundente.
Având în vedere că a fost emisă și o atenționare meteo Cod Galben de averse însemnate și instabilitate atmosferică, care vizează cea mai mare parte a țării, pompierii sunt pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor și autorităților locale.
La nivelul tuturor județelor aflate sub incidența fenomenelor meteorologice periculoase, sunt mobilizați peste 3.200 de salvatori IGSU cu 1.400 de autospeciale și mijloace de intervenție la inundații. În funcție de evoluția vremii, dispozitivele pot fi redimensionate și adaptate nevoilor operative, prin suplimentarea cu forțe din județele care nu se află sub avertizări.
Pe fondul căderilor de precipitații, în cursul nopții nu fost înregistrate situații deosebite care să impună intervenția efectivelor ISU.
Evoluția situației din teren este atent monitorizată prin Centrul Operațional Național al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Recomandăm populației din județele în care sunt prognozate ploi abundente să asigure scurgerea apelor pluviale prin curățarea șanțurilor și a rigolelor, iar pe timpul manifestării fenomenelor să limiteze activitățile în aer liber.
Totodată, IGSU avertizează cetățenii ca în cazul producerii viiturilor să nu se deplaseze prin curenții de apă și să se adăpostească în zone înalte și sigure.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU și a Platformei Naționale de Pregătire pentru Situații de Urgență ”Fiipregatit.ro”.