Salvatorii au avut un sfârșit de săptămână solicitant, perioadă în care au gestionat 4.809 intervenții în situații de urgență, la nivel național. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD furnizând răspunsul prompt la cele 3.764 de solicitări primite din partea persoanelor aflate în dificultate.
În perioada de referință, echipajele operative au intervenit pentru stingerea a 172 de incendii, precum și în alte 856 de intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocarea de persoane sau animale, inundații, precum și în alte situații de urgență.
Totodată, echipajele de descarcerare au intervenit la 17 accidente rutiere, pentru extragerea persoanelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor.
De asemenea, în ultimele trei zile, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 115 persoane aflate în dificultate.
În acest weekend, pentru protecția populației, au fost transmise 124 de mesaje de avertizare, prin sistemul RO-ALERT, 81 dintre acestea privind prezența animalelor periculoase (urși) (în județele AG, BC, BV, BZ, CV, CJ, DB, HR, HD, MS, NT, PH, SB, VL și VN), iar 43 privind manifestarea fenomenelor hidro-meteorologice periculoase (în județele AG, BN, BT, CS, CT, DJ, GL, GJ, HR, HD, IS, MH, MS, PH, OT, SB, TR, VL și VN).
Dintre cele mai importante misiuni gestionate de pompieri, amintim:
Misiunea de vineri, din județul Hunedoara, unde echipajele de descarcerare și prim ajutor au intervenit la un accident rutier produs pe autostrada A1. Impactul a avut loc între două autoutilitare, în urma căruia o persoană a rămas captivă între fiarele contorsionate ale mașinii. Datorită intervenției prompte a pompierilor, victima încarcerată a fost extrasă din autoturismul avariat, iar ulterior transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.
Intervenția de duminică, din județul Caraș-Severin, unde salvatorii au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință, în localitatea Jupa. Forțele de intervenție, sosite la locul evenimentului, au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă, pe o suprafață de aproximativ 250 mp. Pompierii au reușit să limiteze pagubele, fără a fi înregistrate victime.
Încă de la intrarea în vigoare a codurilor de vreme nefavorabilă, pompierii au fost la datorie pentru gestionarea în cele mai bune condiții a efectelor înregistrate și preîntâmpinarea situațiilor care puteau pune în pericol viața comunităților.
Astfel, în ultimele 24 de ore, salvatorii au acționat în 25 localități din 13 județe (BT, BZ, CL, CJ, CT, DJ, GJ, HD, IS, IF, NT, PH și VN), precum și în municipiul București, pentru evacuarea apei din 4 case, 1 anexă gospodărească, 15 curți, incinta unui operator economic și 8 beciuri. De asemenea, colegii noștri au acționat pentru degajarea a 25 copaci, 1 schelă și 2 stâlpi de electricitate căzuți pe carosabil, fiind afectate 14 autoturisme.
Având în vedere că încă sunt în vigoare avertizări hidrometeorologice sub incidența cărora se regăsesc mai multe județe din țară, inspectoratele pentru situații de urgență rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în zonele unde se pot produce evenimente deosebite.
Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] Salvatorii au avut un sfârșit de săptămână solicitant, perioadă în care au gestionat 4.809 intervenții în situații de urgență, la nivel național. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD furnizând răspunsul prompt la cele 3.764 de solicitări primite din partea persoanelor aflate în dificultate. În perioada de referință, echipajele operative au intervenit […] Citeste mai mult […]