Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. angrenate în organizarea și desfășurarea Alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din 6 decembrie a.c. au luat toate măsurile, potrivit competenței, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică.
Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al efectivelor implicate.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Județean de Jandarmi Ilfov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealu Spirii” Bucureşti, precum și alte structuri M.A.I.), se vor afla în misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.
Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa efectivelor pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare.
Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei COVID 19, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective de la alte structuri pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții.
Astfel, 591 de efective, dintre care 333 de poliţişti, 208 de jandarmi și 20 de pompieri, vor asigura paza şi protecţia a 266 de secţii de votare.
Duminică, 6 decembrie a.c., 238 de poliţişti din cadrul IPJ Ilfov și polițiști locali vor asigura măsuri de ordine şi linişte publică, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.
Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați în paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijiniţi, la solicitare, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă.
Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de polițiști și echipe operative, pregătite să intervină.
În ziua procesului electoral, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov va avea în responsabilitate 115 secţii de votare, dispuse în 81 de locații, unde vor fi prezenţi 171 de poliţişti, iar Inspectoratul de Jandarmi Ilfov va avea în responsabilitate 151 de secții de votare, dispuse în 84 de locații, unde vor fi prezenți 104 de jandarmi.
Pentru un plus de siguranță, vor fi constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune.
Jandarmii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a activității în cadrul Biroului Electoral Județean, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.
20 de pompieri asigură desfășurarea în bune condiții a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților.
Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor.
De asemenea, specialiștii I.S.U. “Dealul Spirii” Bucureşti au desfăşurat activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor și gestionarea eventualelor intervenții de urgență.
Sesizați orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant al MAI.