Acasă Info Local Ilfov: Cel mai important proiect din domeniul sănătății al Consiliului Județean Ilfov...

Ilfov: Cel mai important proiect din domeniul sănătății al Consiliului Județean Ilfov a intrat în linie dreaptă

DISTRIBUIȚI

spital judetean 2spital judetean 2

 Marian Petrache, președintele CJ Ilfov: ”Ar putea fi scrisă o jumătate de carte despre reabilitarea acestui spital” – La 23 octombrie, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, a participat, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov, la conferința de presă în care a fost prezentat stadiul realizării proiectului de reabilitare, modernizare și echipare a unității medicale. După cum se derulează lucrările, din 2016, locuitorii județului Ilfov, și nu doar ei, vor fi beneficiarii celui mai modern spital, dotat cu aparatură medicală de ultimă generație, se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al CJ Ilfov.

Implementat prin intermediul unei finanțări europene nerambursabile, proiectul de reabilitare, modernizare și echipare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov, cu o valoare totală de 87.977.391,03 lei (din care suma nerambursabilă este de 68.925.358,77 lei), vizează îmbunătățirea calității infrastructurii serviciilor de asistență medicală și îmbunătățirea serviciilor medicale oferite populației.

Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov, a spus, cu acest prilej: ”Acum, îmi aduc aminte, cu detașare, de începutul acestei lucrări, când, la prima întâlnire a comandamentului de șantier mi-am pus mâinile în cap. Atunci m-am gândit chiar să anulăm acest contract, am discutat mult cu proiectantul și cu constructorii. Au apărut apoi doi oameni care au schimbat cursul acestui proiect – Liviu Grădinaru (manager de proiect) și Dinu Radu, șeful de șantier. S-au făcut eforturi extraordinare! Ar putea fi scrisă chiar o jumătate de carte despre reabilitarea acestui spital, despre stadiul în care se afla și despre cum arată astăzi. Toți cei care au fost implicați vor fi urmăriți de acest proiect, pe care-l vor considera deosebit pentru cariera lor”.

La finalul proiectului, spitalul va avea trei săli de explorări funcționale noi, o stație de sterilizare, două săli de tratament în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), o sală de chirurgie în Secția UPU, o sală de gipsare, tot în UPU, patru paturi în UPU, două săli aseptice, de chirurgie, în Blocul Operator, 15 paturi în Secția ATI, 26 de paturi în Secția de Chirurgie Generală, 26 de paturi în Secția Ortopedie și Neurologie și 26 de paturi în Secția ORL și BMF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here