În cursul zilei de joi, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au efectuat 57 de percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de furt, fraudă informatică şi acces ilegal la un sistem informatic.
Au fost puse în aplicare 57 de mandate de percheziţie domiciliară, dintre care 48 în judeţul Constanţa şi 9 în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.
Din cercetări a reieşit că, în municipiul Bucureşti şi judeţele Constanţa şi Ilfov, ar exista persoane care ar deţine programe informatice, cu ajutorul cărora ar modifica indexul contoarelor electrice montate la consumatori persoane fizice şi juridice. Aceştia s-ar deplasa la „beneficiar” şi, cu ajutorul unui laptop, s-ar conecta printr-un cablu la portul optic al contorului electric, iar, apoi, prin intermediul programului informatic instalat pe laptop, ar modifica indexul afişat de contor. Scopul acestei modificări ar fi introducerea unui index de consum mai mic faţă de cel real, astfel încât titularul locului de consum să plătească o factură diminuată pentru consumul de curent electric.
Pentru aceste operaţiuni, persoanele bănuite ar fi încasat sume de bani, reprezentând 10% din diferenţa sumei de bani, care ar fi trebuit plătită companiei de furnizare a energiei electrice şi cea plătită efectiv de beneficiar. Beneficiarii acestui serviciu ar fi fost, de regulă, persoane juridice cu un consum de curent electric ridicat, respectiv unităţi de cazare, service-uri auto şi restaurante.
Pentru a avea acurateţe în activitatea infracţională, înainte de a modifica indexul contorului electric, persoanele bănuite s-ar fi informat cu privire la istoricul index-ului şi detalii despre locul de consum, respectiv dacă cititorii au făcut fotografii cu index-ul contorului, existând suspiciunea că aceste informaţii ar fi fost primite de la angajaţi ai companiei de furnizare a energiei electrice, care ar fi accesat, prin depăşirea limitelor autorizării, baza de date a companiei şi ar fi furnizat telefonic datele solicitate.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanţa, precum şi al companiei de furnizare a energiei electrice.