Acasă Economie Ilfov: Peste 52 milioane de euro pentru echilibrarea bugetelor locale

Ilfov: Peste 52 milioane de euro pentru echilibrarea bugetelor locale

DISTRIBUIȚI

Întrunit în ședință extraordinară la 22 martie 2019, CJ Ilfov a aprobat repartizarea pe unități administrativ teritoriale (UAT) a cotei de 17,5 din impozitul pe venit și sumelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2019.

A fost aprobată repartizarea din cota 17,5 % a sumei de 86.834.000 lei reprezentând impozitul pe venit estimat pentru echilibrarea bugetelor locale în 2019, repartizarea a 88.386.000 lei – sume defalcate din TVA în vederea acoperirii diferențelor pentru 2019 și 2018 și repartizarea a 74.131.000 lei – sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale pentru acoperirea cheltuielilor cu protecția copilului, centre pentru persoane adulte cu handicap și însoțitor sau indemnizații lunare ale persoanelor cu handicap pentru anul 2019 unităților administrativ teritoriale.

Așadar, sumele primite de orașele și comunele ilfovene se ridică la 249.351.000 lei, adică 52,5 milioane de euro.

În privința repartizării sumelor din cota 17,5% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale au primit bani 14 din cele 32 de comune din Ilfov. Suma se ridică la 24.346.000 lei. Cel mai mult au primit Vidra (4.179.000 lei) și 1 Decembrie (2.938.000 lei), iar cel mai puțin a primit Dascălu (784.000 lei). Cele opt orașe din județ nu au primit niciun ban. În schimb, CJ Ilfov i-a fost repartizată suma de 62.488.000 lei.

În ceea ce privește repartizarea sumelor defalcate din TVA pentru acoperirea diferențelor 2019 – 2018 au primit bani 22 din cele 32 de comune. Cel mai mult au primit 1 Decembrie (8.774.000 lei), Snagov (7.784.000 lei) și Gruiu (5.121.000 lei). Nu au primit bani Afumați, Chiajna, Ciorogârla, Dobroești, Domnești, Dragomirești, Glina, Grădiștea, Ștefănești și Vidra.

În privința orașelor, cea mai mare sumă a fost repartizată către Voluntari (14.869.000 lei). Orașele Măgurele, Otopeni, Pantelimon și Popești Leordeni nu au primit niciun ban.

În ceea ce privește sumele pentru acoperirea cheltuielilor privind protecția copilului și a centrelor pentru persoane adulte cu handicap au primit bani 28 din cele 32 de comune și cinci din cele opt orașe. Cel mai mult au primit comunele Cernica (4.622.000 lei) și Jilava (3.021.000 lei). Nu au primit bani Chiajna, Ciorogârla, Dragomirești și Ștefănești. Dintre orașe cel mai mult a primit Voluntari (10.358.000 lei), către Măgurele, Otopeni, și Popești Leordeni nefiind direcționată nicio suma în acest capitol.

Sumele au fost repartizate după consultarea primăriilor și a președintelui consiliului județean, cu asistența tehnică de specialitate a finanțelor publice locale. – CĂLIN MATEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here