Acasă Educatie Ilfovenii, invitați de ISU-BIF la un parteneriat permanent pentru un comportament responsabil

Ilfovenii, invitați de ISU-BIF la un parteneriat permanent pentru un comportament responsabil

Activități educative în Săptămâna Protecției Civile * * * În 4 martie va avea loc un exercițiu de alarmare publică

Începând din această dimineață, între orele 10.00 și 18.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov organizează în toate subunitățile  zilele porților deschise, ocazie cu care copiii pot interacționa direct cu pompierii care intervin zi de zi pentru salvarea semenilor. Evenimentul are loc până în data de 4 martie, în contextul Săptămânii Protecției Civile.

În data de 4 martie, între orele 10.00 – 11.00 este programată Miercurea Alarmelor, un exercițiu de alarmare publică pentru verificarea sistemului de înștiințare-alarmare.

În cadrul Săptămânii Protecției Civile mai sunt programate activități de informare preventivă în instituțiile de învățământ, exerciții de evacuare la instituțiile publice și operatorii economici, iar în centrele comerciale cu aflux mare de vizitatori vor exista puncte de informare preventivă unde pompierii vor organiza ateliere de prim-ajutor și de promovare a programului de voluntariat Salvator din pasiune.

Premergător Săptămânii Protecției Civile, în centrul comercial ParkLake Mall a avut loc în data de 21 februarie, a V-a ediție a evenimentului public Maratonul Resuscitării, în cadrul acestuia, medicii, asistenții, paramedicii, formatorii și voluntarii Fundației pentru SMURD au prezentat participanților măsurile de acordare a primului ajutor în cazul unui stop cardio-respirator.

De asemenea, duminică, 22 februarie, în lăcașurile de cult din Ilfov și municipiul București au avut loc activități de informare preventivă.

Potrivit ISU-BIF, toate aceste activități au drept scop stabilitea unui parteneriat permanent cu cetățenii în pregătirea continuă pentru a forma o comunitate rezilientă.

Protecția civilă în România a luat fiinţă în anul 1933, prin Decretul Regal nr. 468, care a aprobat Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene.

Sub deviza Cu viaţa mea, apăr viaţa, Protecţia Civilă este o componentă a sistemului securității naționale și reprezintă un ansamblu integrat de activități specifice, măsuri și sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar și de informare publică, planificate, organizate și realizate, în scopul prevenirii și reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populației, bunurilor și mediului împotriva efectelor negative ale situațiilor de urgență, conflictelor armate și înlăturării operative a urmărilor acestora și asigurării condițiilor necesare supraviețuirii persoanelor afectate.