Cu ocazia Zilei Naționale a Sustenabilității, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Guvernului României, împreună cu Asociația Mila 23 Ivan Patzaichin și alți parteneri, a lansat imnul sustenabilității și au inaugurat „Balanța Dezvoltării Durabile”. Evenimentul a fost găzduit de Colegiul Național ”Spiru Haret” și la el au participat ministrul Educației, Ligia Deca, și consilierul de stat László Borbély.
Ziua Națională a Sustenabilității – 27 octombrie – coincide cu ziua în care fost inaugurată celebra sculptură „Coloana fără de sfârșit” sau „Coloana infinitului” a lui Constantin Brâncuși, un simbol puternic pentru gândirea românească sustenabilă.
Anul acesta, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă implementează proiectul „Balanța Dezvoltării Durabile” prin care au fost confecționate sute de obiecte artizanale care conțin cele 17 Obiective pentru Dezvoltare Durabilă și un cod QR către o pagină web cu detalii despre acestea. Obiectul va fi montat în toate aeroporturile din România, în 100 de gări și în sute de școli și sedii ale instituțiilor publice locale.
Dintre activitățile și proiectele Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă realizate în sprijinul educației pentru sustenabilitate se numără: Educație la înălțime, lecții spectaculoase filmate cu drona despre unul sau mai multe Obiective pentru Dezvoltare Durabilă ale agendei 2030 adoptată de ONU; Ghiozdanul cu Obiectivele pentru Dezvoltare Durabilă, 34 de materiale didactice video de cea mai înaltă calitate care să sprijine profesorii să pregătească lecții inovatoare pe tema dezvoltării durabile; benzi desenate pentru elevi; carte de activități pentru copii de grădiniță.
Imnul dezvoltării durabile a fost realizat în parteneriat cu Asociația pentru Promovarea Educației Deschise.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] Cu ocazia Zilei Naționale a Sustenabilității, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Guvernului României, împreună cu Asociația Mila 23 Ivan Patzaichin și alți parteneri, a lansat imnul sustenabilității și au inaugurat „Balanța Dezvoltării Durabile”. Evenimentul a fost găzduit de Colegiul Național ”Spiru Haret” și la el au participat ministrul Educației, Ligia Deca, și consilierul de […] Citeste mai mult […]