Împărtășirea credincioșilor ortodocși se amână pentru o perioadă scurtă de timp, până când se va termina consultarea cu toate bisericile ortodoxe și se va găsi altă soluție decât împărtășirea cu lingurițe de plastic.
Așadar, dacă de duminică se reiau slujbele în aer liber, la final nimeni nu se va împărtăși.
În legătură cu acest aspect, Patriarhul Daniel trimisese o scrisoare Sfântului Sinod, cerând o consultare pe această problemă. Procedura împărtășaniei a mai fost amânată tot din motive epidemice, în 1829, timp de două luni. ”Nu este nimic nou și nimic contrar teologiei liturgice a Bisericii, care are menirea să-l ghideze pe omul credincios printr-o lume reală, confruntată uneori cu crize grave, inclusiv medicale. În anumite contexte trebuie să trecem proba realismului creștin, care ne protejează de orice formă de abordare magică a celor sfinte si de punerea în conflict a credinței profunde cu rațiunea practică. Creștinismul autentic, hrănit din fidelitatea față de tradiția genuină a Evangheliei și față de cea filocalică, patristică, nu pune în conflict artificial credința și rațiunea, ci le cultivă cu discernământ”, a transmis Biserica Ortodoxă Română.
Slujbele vor fi oficiate exclusiv afară, iar bisericile vor fi redeschise doar accesului credincioșilor pentru rugăciune individuală, cu respectarea unor reguli de igienă și protecție, a adăugat BOR.