Acasă Educatie ”Împreună prindem curaj”

”Împreună prindem curaj”

DISTRIBUIȚI

Ministrul Educației, Daniel David, a semnat ordinul prin care sunt alocate inspectoratelor școlare fonduri (1.550.000 de lei) pentru activități în cadrul programului ”Împreună prindem curaj”, ale cărui obiective sunt prevenirea și reducerea violenței/infracțiunilor în mediul școlar.

”Școala trebuie să fie un mediu sigur. Încurajez școlile să se înscrie în acest program și să organizeze activități de prevenire a violenței în mediul școlar, mai ales că există și oportunitatea acestui sprijin financiar, pe care mă bucur că putem continua să-l oferim, în condiții de criză economico-financiară.

Nu putem stimula învățarea și dezvoltarea în școli nesigure, între acte de violență fizică sau psihică. În contextul preocupării constante pentru reducerea violenței în mediul școlar, repet: avem nevoie ca normele pentru reducerea acestui fenomen – care sunt clar prevăzute în lege, metodologii și regulamente – să nu rămână forme fără fond și, totodată, reiau îndemnul ca toți membrii comunității școlare să se familiarizeze cu ele și să le aplice, pentru binele copiilor noștri și al personalului din școli. Violența nu poate interfera cu actual educațional!

Vă încurajez pe toți să nu tolerați comportamente inacceptabile și să le semnalați ori de câte ori sunteți victime sau martori și reiau mesajul meu, ”Zero toleranță pentru orice formă de violență în mediul școlar!” și angajamentul de a identifica și a implementa mecanisme pentru prevenirea comportamentelor de netolerat. Aceste comportamente sunt de netolerat nu doar în mediul școlar, ci la nivel social, în general”, a declarat ministrul David.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here