Acasă Economie În atenția primăriilor care vor bani prin Fondul Român de Dezvoltare Socială

În atenția primăriilor care vor bani prin Fondul Român de Dezvoltare Socială

DISTRIBUIȚI

Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) anunță că 17 iunie 2021 este termenul limită până la care autoritățile publice locale pot solicita fonduri pentru elaborarea de documentații tehnice necesare pentru pregătirea unor investiții comunitare, în cadrul apelului ”Acces la finanțare – 2021”.

Lansat în luna aprilie 2021, apelul reprezintă o componentă importantă a Programului Dezvoltare Locală, propunându-și să sprijine autoritățile publice locale în eforturile lor de a-și suplimenta bugetele locale, prin atragerea de finanțări care să asigure punerea în aplicare a acelor măsuri, prevăzute în strategiile și planurile locale de dezvoltare, care vizează îmbunătățirea condițiilor de trai în comunitățile sărace, izolate, marginalizate.

Investițiile comunitare eligibile, conform documentației apelului, vizează construirea, extinderea, reabilitarea și modernizarea infrastructurii sociale (proiecte care vizează infrastructura pentru servicii sociale, pentru educație, sănătate, ocuparea forței de muncă), infrastructurii destinate alimentării cu apă (proiecte ce vizează asigurarea alimentării cu apă a unităților care furnizează servicii sociale), infrastructurii de canalizare (proiecte ce vizează evacuarea apelor uzate pentru unitățile care furnizează servicii sociale), drumurilor, podurilor și podețelor (proiecte ce vizează drumuri de interes județean, drumuri de interes local, poduri și podețe ce facilitează accesul grupurilor defavorizate la servicii sociale), locuințelor (proiecte ce vizează locuințe sociale).

Suma disponibilă în cadrul apelului este de 595.705 de euro si provine din Granturile SEE 2014 – 2021 (85%) și din cofinanțare publică (15%). Valoarea minimă a grantului care poate fi solicitat este de 5.000 de euro, iar cea maximă este de 40.000 de euro.

Granturile disponibile în cadrul apelului pot fi solicitate doar de autorități ale administrației publice locale (comune, orașe, municipii sau județe) și vizează realizarea de investiții exclusiv la nivelul unor unitați administrativ teritoriale rurale sau mici urbane (cu o populaţie sub 20.000 locuitori, conform recensământului din 2011), pe teritoriul cărora se află comunități marginalizate, care includ persoane care locuiesc în condiții precare și au un nivel redus al ocupării pe piața muncii. Aceste persoane vor fi beneficiarii direcți ai investițiilor care urmează a fi realizate prin intermediul finanțării care se dorește a fi obținută în viitor, în baza documentațiilor tehnice elaborate de către beneficiarii schemei de granturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here