Ministerul Mediului anunță semnarea contractelor de mandat pentru patru noi membri ai CA Romsilva, în urma unei proceduri derulate conform legislației în vigoare.
„O spun de la bun început: nu suntem mulțumiți de procedura care s-a derulat, nici de lipsa candidaților – ceea ce ridică un semn de întrebare cu privire la cum a fost comunicat transparent concursul și cât de credibil a fost pentru a atrage specialiști să aplice în cadrul lui. În unele cazuri am avut un singur candidat rezultat în urma concursului pe o poziție, ceea ce compromite grav indicatorul de competitivitate. Legislația pe baza căreia funcționează întreprinderile publice are lacune majore și trebuie modificată urgent. Cu toate acestea, era esențial să avem un consiliu de administrație funcțional, iar obligația legală de a finaliza această procedură nu putea fi amânată. Tocmai de aceea am intervenit acolo unde am avut pârghii și, în premieră, am introdus în contractele de mandat obligații ferme privind transparența, competitivitatea și responsabilitatea. Vom urmări îndeaproape activitatea acestui Consiliu – fiecare decizie, fiecare numire. Romsilva are nevoie acum, mai mult ca oricând, de un director general interimar cu o viziune reformatoare și de un consiliu care să nu se abată de la mandatul primit”, a declarat ministrul mediului Diana Buzoianu.
Printre noile obligații contractuale se numără:
– Anunțarea publică a selecției pentru directorul general interimar, cu cel puțin 5 zile înainte, și alegerea candidatului pe baza calificărilor și propunerilor de reformă, fără criterii politice;
– Transparentizarea pentru fiecare ordine de zi a ședințelor Consiliului;
– Obligația consultării cu Ministerul Mediului pentru toate măsurile cu impact în activitatea Romsilva;
Contractele prevăd, totodată, sancțiuni în cazul în care indicatorii nu sunt îndepliniți – inclusiv revocarea membrilor C.A. fără drept la daune-interese.
De asemenea, Ministerul Mediului a redus semnificativ îndemnizația lunară a membrilor Consiliului de Administrație, de la 12.500 lei brut la 5.000 lei brut.
MMAP reamintește că Romsilva se află într-o situație critică, fiind necesară urgent numirea unui director general interimar care să poată implementa reformele și să gestioneze corect și transparent activitatea regiei.















