Acasă Social În Europa se vede ”lumina de la capătul tunelului”

În Europa se vede ”lumina de la capătul tunelului”

DISTRIBUIȚI

Accelerarea livrărilor de vaccinuri permite Europei să vadă ”lumina de la capătul tunelului”, în pofida celui de-al ”treilea val” de Covid 19 care continuă să se răspândească prin Europa, a declarat duminică într-o emisiune televizată comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, relatează AFP, potrivit Agerpres.

”Avem acum 52 de uzine care lucrează 24 de ore din 24, şapte zile din şapte în Europa pentru a produce” vaccinuri împotriva COVID-19, a subliniat comisarul european, în cadrul emisiunii Grand jury difuzate pe posturile RTL-Le Figaro-LCI. ”Avem capacitatea de a produce şi livra pentru concetăţenii noştri europeni cele 360 de milioane de doze prevăzute până la finele trimestrului doi şi cele 420 de milioane necesare pentru a începe să vorbim despre acea imunitatea colectivă şi a o atinge”, a adăugat Breton.

Thierry Breton a susţinut în cursul săptămânii trecute că Europa ar putea ajunge la imunitatea colectivă până pe 14 iulie. ”Lumina de la capătul tunelului se vede”, a insistat comisarul european, care a mai apreciat că ”mai e nevoie de câteva săptămâni pentru a limita propagarea virusului şi în acelaşi timp să se vaccineze foarte substanţial”. El a atenţionat însă că va trebui să se ”treacă la o viteză superioară”, asigurând însă în acelaşi timp c㔄acum ştim că este posibil să facem acest lucru” în plan industrial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here