DEZINSECȚIE AVIO
În perioada 18-26 iunie, dimineața după ora 5.30, începe o nouă acțiune AVIO de combatere a larvelor insectelor de disconfort în tot județul Ilfov. Atașăm calendarul pentru fiecare localitate în parte.
Acțiune se va face cu produsul Vectobag WG, insecticid biologic din categoria biocide tip 18, pe bază de Bacillus Thuringiensis, în doză de 0,5 kg/ha. Echipele vor acționa pe marginile cursurilor de ape, gropilor de gunooi, aliniamentele drumurilor județene sau în alte focare.
Menționăm că produsul nu este toxic pentru albine.
În prezent, în intervalul 13-19 iunie, are loc dezinsecția avio în zonele protejate Snagov, Gruiu și Ciolpani.
DEZINSECȚIE TERESTRĂ
În perioada 24 iunie-2 iulie se reia dezinsecția terestră. Acțiunea va avea loc în tot județul Ilfov
Dezinsecția terestră se face în interiorul localităților pe tot ce înseamnă aliniamente ale drumurilor județene, gropi de gunoi și străzile localităților. De altfel, mașinile sunt echipate cu GPS și de fiecare dată pot fi urmărite. Mai mult, mașinile sunt însoțite de un delegat al fiecărei primării. Autoritățile locale sunt de asemenea obligate să intervină în situații speciale.
CARE ESTE DIFERENȚA DINTRE DEZINSECȚIA AVIO ȘI CEA TERESTRĂ?
Avio se efectuează pentru combaterea larvelor insectelor de disconfort. Terestru se efectueaă pentru combaterea insectelor de disconfort adulti.
CE INFLUENȚEAZĂ DEZINSECȚIA AVIO?
Dezinsecția avio nu este influențată de condițiile meteo. Aceasta este programată ciclic, în funcție de dezvoltarea larvelor. Unica substanță care rezistă la ploaie este VECTOBAC WG, dar acesta acționează numai pentru larvele insectelor de disconfort.
CE INFLUENȚEAZĂ DEZINSECȚIA TERESTRĂ?
Dezinsectia terestră este restricționată de conditiile meteo nefavorabile: ploaie, vânt, ceață, temperaturi de peste 25 grade Celsius, tratamentul devenind neeficient.
Un alt factor care restricționează acțiunile de combatere a insectelor de disconfort adulți este înflorirea teiuliui, moment în care albinele fac polenizarea, iar legea interzice dezinsecția atâta vreme cât teiul este în floare.
CARE ESTE SUPRAFAȚA ACOPERITĂ?
Suprafața maximă acoperită de acțiunea de dezinsecție este de 14.700 ha.
UNDE SE ACȚIONEAZĂ ÎN PERIOADA URMĂTOARE?
ÎN ZONA PROTEJATĂ Snagov, Gruiu, Ciolpani: 13.06 – 19.06.2019, AVIO, pentru combaterea larvelor insectelor de disconfort.
ÎN TOATE LOCALITĂȚILE: 18.06 – 26.06.2019, AVIO, pentru combaterea larvelor insectelor de disconfort.
ÎN TOATE LOCALITĂȚILE: 24.06 – 02.07.2019, TERESTRU pentru combaterea insectelor de disconfort adulți.
IUNIE ȘI AUGUST: în zonele cu vegetație abundentă se va acționa și pentru combaterea omizii păroase a dudului.
CARE SUNT SUBSTANȚELE FOLOSITE?
Serviciul de Dezinsecție și Ecologizare Mediu, aflat în subordinea Consiliului Județean Ilfov, folosește în tratamentul terestru pentru combaterea țânțarilor adult insecticide din categoria biocide, avizate de Ministerul Sănătății Publice.
Pentru combaterea țânțarilor adulți nu există produse ecologice avizate (produse care să nu fie toxice). Produse ecologice avizate există doar pentru combaterea larvelor.
În ultimii cinci ani s-au folosit alternativ mai multe biocide, pentru a nu se obișnui dăunătorii cu substanța activă, ceea ce ar duce la ineficiența tratamentului. Vorbim de insecticide care au ca substanțe active cypermethrin, tetramethrin și piperonil butoxid.
În acțiunile terestre se folosește insecticidul Kothrine Pofi.
Tratamentele împotriva țânțarilor adulți se fac noaptea, cand albinele nu sunt active. După aplicarea tratamentului terestru, albinele trebuie ținute închise în stup pentru minimum 10 ore.
Dezinsecția se face numai după ce primăriile sunt anunțate din timp (cu șapte zile înainte). Autoritățile locale avertizează apicultorii, pentru ca aceștia să își ia toate măsurile necesare.
Pentru dezinsecția AVIO se folosește produsul Vectobag WG, insecticid biologic din categoria biocide tip 18, pe bază de Bacillus Thuringiensis, în doză de 0,5 kg/ha.