Acasă Economie În Planul Național de Redresare și Reziliență vor avea prioritate proiectele ”pe...

În Planul Național de Redresare și Reziliență vor avea prioritate proiectele ”pe verde și digital”

DISTRIBUIȚI

Alocarea financiară pentru oraşe din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) va merge cu prioritate pentru proiecte pe ”digital şi verde”, a transmis ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

”În alte domenii din PNRR precum intervenţii la oraşe trebuie să fie mai multă tranziţie verde. Aici va fi ghidul pe care vreau să îl propun primarilor şi sper să mă văd cu Asociaţia municipiilor să le spun: prioritatea pentru alocarea financiară pentru oraşe trebuie să fie verde şi digital. Spun acum mesajul meu public către primari: daţi drumul, lucrul la proiecte pe digital şi verde. Ele pot să însemne foarte multe, pot să însemne piste de biciclete, pot să însemne trenuri, metrou, pot să însemne semaforizare inteligentă, iar aici la semaforizare inteligentă bifez şi verde şi digital. Aceştia nu sunt bani pe care îi gestionez eu sau ministerul, sunt banii României pe care trebuie să-i folosim deştept (…) Avem acum bani europeni, pe lângă aceste 30 de miliarde de euro, mai sunt şi cele 55 de miliarde de euro care veneau oricum în România, deci să-i folosim pentru ceea ce s-ar numi business us usual. Să folosim PNRR-ul pentru tranziţia verde, verde şi reformă”, a declarat Ghinea, la Digi 24.

El a precizat că PNRR nu respectă în prezent cele două praguri pe care Uniunea Europeană vrea să le impună, respectiv minimum 37% din bani să meargă pe tranziţia verde şi minimum 20% pe digitalizare.

”Verde” în sectorul transporturilor înseamnă, de exemplu, și CFR. ”Sunt 4,5 miliarde de euro, din care 3,5 miliarde sunt propuşi pentru autostrăzi şi încă un miliard de euro pentru centuri ocolitoare şi alte drumuri. Ce vă pot spune este că mă voi bate pentru ca aceşti 3,5 miliarde de euro să rămână (în PNRR n.r.). Problema este însă că nu poţi să te baţi pentru toate, trebuie să îţi alegi bătăliile. Eu propun să-i păstrăm acei 4,5 miliarde de euro pentru autostrăzi şi rutier, să-i apăram, dar în condiţiile în care nu putem să raportăm verde acolo, nu putem şi pe alte domenii să fie tot fără verde, precum intervenţii la oraşe. Aici trebuie să fie mai multă tranziţie verde”, a mai spus ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here