O nouă grădiniță a fost recepționată în comuna Tunari în această săptămână. La recepție au participat primarul Alexandru Neacșu, echipa de specialiști proiectanți, executantul, reprezentanți ai Inspectoratului de Stat îm Construcții și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Construcția este o clădire complet nouă care răspunde celor mai exigente cerințe în domeniu privind siguranța în caz de cutremur, dar și în caz de incendiu. Aceasta dispune de cinci săli de clasă cu dimensiuni generoase, dar și spații de dormit pentru cei mici. Aproximativ 150 de copii preșcolari vor beneficia de noua investiție.
Primarul Neacșu a ținut să precizeze că acest proiect este doar unul din multele desfășurate pentru comună. De exemplu, în acest moment peste 95% din casele din Tunari beneficiază de acces direct la un drum asfaltat, excepție făcând doar zonele aflate în construcție, iar peste 50 de kilometri de strazi au fost asfaltate de când a preluat administrația comunei.