Drumurile sunt cartea de vizită a oricărui județ. Arterele rutiere sunt primele pe care cetățenii care vizitează o regiune le observă. Dar străzi civilizate nu înseamnă doar o imagine pozitivă, înseamnă siguranța șoferilor și pietonilor. Consiliul Județean a pus infrastructura rutieră pe primele locuri în topul investițiilor. Pe lângă lucrările de întreținere – plombări, reparații, marcaje, instalare de parazăpezi, deszăpeziri, semne de circulație -, asfaltarea și modernizarea drumurilor județene și chiar și a unor drumuri comunale au avut întotdeauna prioritate la CJ Ilfov.
În total, în Ilfov sunt 450 de kilometri de drumuri județene. Chiar în această perioadă se modernizează Drumul Județean 101 care are o lungime de 24,4 kilometri. Acest drum leagă nordul județului de DN1 și de autostrada A3. Va fi reasfaltat, va avea piste de biciclete în intravilan, trotuare, sistem de colectare a apelor pluviale, stații de autobuz și parcări. Acum se fac excavații și balastare la ieșirea din Balotești către Căciulați, pe sensul către DN1 după ce în sens invers s-a turnat un strat de asfalt. În același timp, la intrarea în Căciulați se toarnă primul strat de asfalt. Se lucrează la rigole până la ieșirea către A3 și încep lucrările la sectorul Sitaru. Constructorul s-a angajat să termine lucrarea în 24 de luni. Costurile sunt de 78.822.144 lei – 49.533.513 lei sunt nerambursabili, prin Programul Regional pentru Infrastructura de Transport, iar restul sumei provine din fondurile Consiliului Județean Ilfov.
Tot acum se lucrează și la strada Gării din Jilava, acolo unde locuiesc în jur de 1.500 de ilfoveni. Strada va avea un strat nou de asfalt, vor fi amenajate trotuare și scurgeri pentru apele pluviale. Acum se lucrează la terasament pe tronsonul din zona căii ferate. Costurile totale sunt estimate la 11 milioane lei și sunt suportate de CJ Ilfov.
În plin proces de modernizare este și DJ 401, între Berceni și Vidra, una dintre cele mai aglomerate rute din județ. În acest an au mai fost asfaltate străzile: Fulger din Buftea, Știrbei Vodă tot din Buftea, Podului din Ciolpani, Fermei din Ciolpani și intrarea Fermei din aceeași localitate.
Săptămâna trecută au mai fost alocați 3.726.389 de lei pentru lucrările de pe DJ 401 și cele de pe DJ 602A – strada Independenței.
Numai anul trecut s-a turnat asfalt pe aproape un sfert din totalul drumurile județene – 100 de kilometri din 450: DJ 602, DJ 101J / Gruiu, DJ 101N / Izvorani, DJ 101B / Periș – limita cu județul Dâmbovița, DJ 101A / Corbeanca – Ostratu, DJ 400 / Măgurele – Dărăști, DJ 401D / Copăceni – Vidra, DJ 602 A- strada Independenței.
Și Drumul Județean 401 A Domnești – Vidra ar fi trebuit să fie finalizat acum. Din păcate, firma care a câștigat licitația a dat faliment și am fost nevoiți să reluăm procedura. Sperăm ca licitația să fie finalizată până în decembrie, astfel încât în primăvară să reia lucrările. Proiectul a fost refăcut și va fi cel mai modern drum județean. Nu din Ilfov, din țară.
Fie că s-au făcut prin Serviciul Public de Întreținere Drumuri Județene Ilfov sau prin firme contractate, de la sfârșitul anului 2012 până acum s-au făcut lucrări pe toate drumurile județene din Ilfov.