Primăriile care doresc să realizeze lucrări de înregistrare sistematică a proprietăţilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară au la dispoziţie 309.501.626 de lei, în anul 2021, în cadrul celei de-a şaptea etape de finanţare acordată de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
”Primarii celor 2.041 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT) eligibile interesaţi să înceapă sau să continue lucrările de cadastru general pe sectoare cadastrale pot solicita finanţare în maximum 60 de zile de la data la care primesc înştiinţările privind sumele alocate şi modelul contractului de finanţare din partea Oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară (OCPI) pe raza căruia se află. Contractele de finanţare au o durată de 18 luni”, precizează ANCPI.
În 2021, fiecare UAT primeşte 160.000 de lei pentru înregistrarea gratuită a proprietăţilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, banii urmând a fi viraţi în conturile primăriilor după deschiderea noilor cărţi funciare aferente imobilelor recepţionate.
”Lucrările de cadastru general se desfăşoară în cadrul Programului naţional de cadastru şi carte funciară (PNCCF) şi sunt gratuite pentru cetăţeni. Finanţarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI. Până în prezent, ANCPI a înregistrat în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, prin PNCCF, peste 4 milioane de proprietăţi, reprezentând 44,16% din numărul total estimat de 40.000.000 de imobile”, menţionează ANCPI.
PNCCF are ca scop înregistrarea, gratuită pentru cetăţeni, a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri şi apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. Programul este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, din fonduri europeme – aproximativ 313 de milioane de euro -, dar şi din bugetul local al primăriilor.