La 6 decembrie a.c., poliţiştii din orașul Pantelimon au identificat şi reţinut doi bărbaţi la câteva ore după ce au furat o geantă cu bani şi documente personale dintr-un autoturism.
În ziua respectivă, în jurul orelor 11.00, poliţiştii ilfoveni au fost sesizaţi de un bărbat, de 60 de ani, prin apelul de urgenţă 112, cu privire la faptul că două persoane necunoscute i-au spart geamul autoturismului său, staţionat pe Drumul Naţional Şoseaua de Centură, oraşul Pantelimon, şi i-au luat poşeta ocupantei în care se aflau o sumă de bani, bunuri, precum şi documentele personale ale acesteia.
În urma sesizării, la scurt timp după comiterea faptei, poliţiştii au identificat cele două persoane, doi bărbaţi, de 43, respectiv 32 de ani, primul din Bucureşti, iar cel de-al doi-lea din judeţul Ilfov, fiind depistaţi şi conduşi la sediul Poliţiei oraşului Pantelimon pentru audieri. Bunurile și documentele personale sustrase au fost găsite asupra persoanelor depistate și returnate proprietarului.
În urma probatoriului administrat, pe numele celor doi au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, sub directa supraveghere a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.