Acasă Economie Încă o încercare de lansare a programului „Rabla local”

Încă o încercare de lansare a programului „Rabla local”

DISTRIBUIȚI

 Primul program național de casare a mașinilor vechi, „Rabla local”, fără să fie nevoie să cumpărați una nouă în schimb, ar urma să înceapă pe 21 aprilie. Este a patra încercare de lansare a programului „Rabla local”. Ar fi trebuit să demareze în septembrie anul trecut, dar a fost amânat de încă două ori.

„Rabla local” este programul prin care românii pot casa mașinile vechi, fără obligația de a cumpăra una nouă, primind la schimb de la primăria de care aparțin suma de 3.000 lei. Primăriile pot depune cererile și documentația aferentă în perioada 21-28 aprilie, iar ulterior Administrația Fondului pentru Mediu  va anunța termenul de înscriere pentru solicitanții persoane fizice și a sumelor alocate.

Cei care au mașini vechi și nu vor să își cumpere una nouă sau nu au bani pentru una nouă trebuie să știe că sunt eligibile autovehiculele mai vechi de 15 ani, cu o normă de poluare cel mult Euro 3. Nu este obligatoriu însă ca autoturismul să fie funcțional, trebuie totuși să conțină componentele esențiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie sau șasiu.

Bugetul alocat în acest an pentru programul „Rabla local” este de 240 de milioane de lei, ceea ce acoperă sumele necesare scoaterii din circulație a o sută de mii de mașini vechi.

 

 

 

2 COMENTARII

  1. […]  Primul program național de casare a mașinilor vechi, „Rabla local”, fără să fie nevoie să cumpărați una nouă în schimb, ar urma să înceapă pe 21 aprilie. Este a patra încercare de lansare a programului „Rabla local”. Ar fi trebuit să demareze în septembrie anul trecut, dar a fost amânat de încă două ori. „Rabla […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here