Deputații au adoptat miercuri, 18 iunie, proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii fondului funciar 18/1991, prin care deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi a propus prelungirea termenului în care deținătorii de terenuri sau moștenitorii acestora, care nu s-au înscris în cooperativă agricolă de producție, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile prin acte translative de proprietate, pot solicita emiterea unui titlu de proprietate.
În expunerea de motive care a însoțit proiectul de act normativ se arată că, în primăvara anului 2023, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 123 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, prin care a oferit şansa deţinătorilor de terenuri sau moștenitorilor acestora, care nu s-au înscris în cooperativă agricolă de producție, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile prin acte translative de proprietate, să poată solicita, în anumite condiţii, emiterea titlului de proprietate, având la dispoziție un termen de şase luni de la intrarea în vigoare a legii pentru a depune documentele necesare către primăria localităţii pe a cărei rază teritorială se află terenul. Însă, acest termen de şase luni a expirat pe 18 noiembrie 2023, iar din cauza numărului mare de cereri depuse, a birocrației şi a procedurii complicate de obținere a titlului de proprietate, mulți cetățeni nu au reușit să depună documentele necesare şi, în final, au rămas fără documente care să le ateste proprietatea asupra terenurilor care se supun Legii 123/2023. Problema a fost semnalată în cadrul campaniei „Cunoaşte! Susţine! Rezolvă!”, care presupune documentare la faţa locului în toate judeţele cu populaţie ucraineană.
Legea fondului funciar a fost modificată în Parlament, până acum, de cinci ori.
[…] Deputații au adoptat miercuri, 18 iunie, proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii fondului funciar 18/1991, prin care deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi a propus prelungirea termenului în care deținătorii de terenuri sau moștenitorii acestora, care nu s-au înscris în cooperativă agricolă de producție, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile prin […] Citeste mai mult […]