Acasă Educatie Începe  a  doua sesiune de  Bacalaureat

Începe  a  doua sesiune de  Bacalaureat

DISTRIBUIȚI

Peste 33.900 de candidaţi s-au înscris la a  doua sesiune a examenului de  Bacalaureat. Peste 22.600 de candidați provin din promoţia anului 2023, iar aproximativ 11.300 de candidați sunt din promoţiile anterioare.

Probele scrise se vor desfășura în 137 de centre de examen. Proba scrisă la Limba și literatura română are loc astăzi, 16 august, cea a profilului – joi, 17 august, iar cea a profilului – vineri, 18 august. Proba la Limba maternă este programată luni, 21 august.

Probele de evaluare a competențelor (lingvistice și digitale) au fost echivalate/recunoscute în perioada 7 – 11 august.

Primele rezultate, în format anonimizat, vor fi afișate în data de 25 august, iar contestațiile pot fi depuse (în scris sau electronic) în aceeași zi, până la orele18.00.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi comunicate în data de 29 august.

Fiecare probă de examen durează trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru scheme și desene vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Beneficiază de prelungirea timpului de lucru alocat (cu maximum două ore), candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană, în baza procedurii emise de Ministerul Educației cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.

Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice tip de lucrări: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.

Nota minimă de promovare – pentru fiecare probă – este 5 (cinci), iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puțin 6 (șase).

Începând cu această sesiune a Bacalaureatului, Ministerul Educației generalizează evaluarea digitalizată a lucrărilor candidaților. Acest proces  nu implică schimbări în ceea ce privește criteriile de evaluare/baremele și tipurile de subiecte pentru probele scrise ale examenului de bacalaureat.

2 COMENTARII

  1. […] Peste 33.900 de candidaţi s-au înscris la a  doua sesiune a examenului de  Bacalaureat. Peste 22.600 de candidați provin din promoţia anului 2023, iar aproximativ 11.300 de candidați sunt din promoţiile anterioare. Probele scrise se vor desfășura în 137 de centre de examen. Proba scrisă la Limba și literatura română are loc astăzi, 16 august, cea a […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here