Cel puțin 70% din lungimea cursurilor de apă va fi cadastrată de Administrația Națională ”Apele Române” până la finalul anului viitor. Cheltuielile, finanțate din fonduri europene, sunt estimate la aproximativ 30 milioane de euro.
Proiectul presupune delimitarea albiilor minore ale cursurilor de apă prin utilizarea unor tehnici de interpretare și prelucrare semi-automată a informațiilor satelitare disponibile la nivel mondial și european. Sunt vizate zonele active hidromorfologic (zone unde au loc procese active de eroziune, sedimentare) și punctele critice ale infrastructurilor longitudinale ale cursurilor de apă (diguri, apărări de mal).
Pe baza informațiilor satelitare va fi realizat un model digital unitar al terenului/ al suprafeței la nivel național, care va fi completat prin măsurători topografice cu informații detaliate obținute cu ajutorul tehnologiilor specifice – LIDAR (engl. „light detection and ranging”).
Modelul va fi accesibil unor instituții precum Ministerul Mediului, Ministerul Agriculturii, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Transporturilor, MApN, ANCPI, instituții de învățământ și cercetare (ex. UTCB, Facultatea de Geografie, Facultatea de Arhitectură) pentru îmbunătățirea proceselor de evaluare specifică, a Studiilor de Fezabilitate realizate, precum și pentru cercetare.
Totodată, vor fi create instrumente care să permită identificarea zonelor de mobilitate a albiilor, respectiv zone cu eroziuni și/sau cu depuneri de sedimente care pot pune în pericol siguranța lucrărilor hidrotehnice existente sau alte obiective socio-economice. Acestea vor facilita creșterea timpilor de anticipare, identificarea sectoarelor critice și justificarea fundamentării lucrărilor de investiții, întreținere sau intervenție necesare.
Astfel, constituirea unei baze de date istorice cu informații satelitare va permite identificarea zonelor cu schimbări semnificative a folosinței terenurilor, extinderea urbanizării devenind un instrument suport în corelarea acțiunilor de dezvoltare spațială. Vor fi luate în considerare totodată hazardele naturale, respectiv inundații, alunecări de teren, fenomene erozionale, etc. Toate acestea vor deveni un suport pentru luarea deciziilor în gestionarea riscurilor generate de schimbările climatice (fenomene extreme).
[…] Cel puțin 70% din lungimea cursurilor de apă va fi cadastrată de Administrația Națională ”Apele Române” până la finalul anului viitor. Cheltuielile, finanțate din fonduri europene, sunt estimate la aproximativ 30 milioane de euro. Proiectul presupune delimitarea albiilor minore ale cursurilor de apă prin utilizarea unor tehnici de interpretare și prelucrare semi-automată a informațiilor satelitare […] Citeste mai mult […]