Acasă Politic Începe curățenia în instituțiile UE?

Începe curățenia în instituțiile UE?

Standarde de etică comune pentru membrii instituțiilor UE. S-a început cu o comisie

DISTRIBUIȚI

În urma unor consultări informale cu celelalte instituții, Comisia Europeană a adoptat o propunere de creare a unui organism interinstituțional însărcinat cu chestiunile de etică pe care trebuie să le respecte membrii instituțiilor UE. Odată cu înființarea organismului în materie de etică vor exista, pentru prima dată, standarde comune pentru conduita etică a membrilor și un mecanism formal de coordonare și schimb de opinii între instituții cu privire la cerințele în materie de etică. Politicienii UE vor avea de respectat standarde comune, clare, transparente și ușor de înțeles.

Standardele se vor referi la mai multe aspecte:

  • acceptarea de cadouri, servicii din domeniul ospitalității și călătorii oferite de terți:standardele se vor aplica, de asemenea, în cazul acceptării de trofee, decorații, premii sau onorarii.
  • măsuri de condiționalitate și transparență, în special pentru reuniunile cu reprezentanți ai unor grupuri de interese:Comisia, Parlamentul European și Consiliul au deja standarde comune în ceea ce privește reuniunile cu reprezentanții grupurilor de interese și publicarea acestora, datorită registrului de transparență. Standardele vor fi extinse astfel încât să cuprindă, de exemplu, și accesul la sediile instituțiilor.
  • dobânzile și activelecare trebuie declarate, cu stabilirea categoriilor, precum și procedurile aplicate pentru verificarea respectivelor declarații.
  • activitățile auxiliare sau externe, pentru a se garanta faptul că nu sunt compromise disponibilitatea și independența membrilor.
  • activitățile pe care foștii membri le desfășoară după încheierea mandatului, stabilindu-se condițiile și asigurarea transparenței.
  • punerea în aplicare a cadrului comun, inclusiv cu privire la monitorizarea conformității și măsurile ulterioareprecum și cu privire la eventuale cazuri de hărțuire și sancțiuni, în cazul încălcărilor în cadrul fiecărei instituții.
  • în ceea ce privește caracterul public al informațiilor: fiecare instituție va trebui să facă public modul în care aplică standardele.

Deși tratatele stabilesc normele și principiile de conduită generale, majoritatea instituțiilor le-au detaliat în propriile lor regulamente de procedură sau coduri de conduită. Acest lucru a determinat o fragmentare între cadrele de etică ale instituțiilor, normele fiind complexe și dispersate. Deși unele diferențe se pot explica prin faptul că fiecare instituție are un rol specific și prin diferitele riscuri inerente diferitelor sarcini, a devenit clar că este necesară o cultură comună a eticii, prin standarde comune ridicate și cooperare între instituții. Odată adoptat, organismul de etică va acoperi această lacună prin furnizarea de standarde comune și clare în materie de etică pentru instituțiile UE.

Comisia de Etică va avea trei sarcini principale:

  • Elaborarea standardelor comune minimeaplicabile membrilor instituțiilor și organismelor UE participante, precum și actualizarea lor. Acestea vor servi drept bază minimă și fiecare instituție rămâne liberă să aplice norme interne și mai stricte, dar standardele nu pot fi utilizate pentru a limita normele existente.
  • Schimburile de opinii cu privire la normele interne ale fiecărei instituții, în lumina standardelor, astfel încât instituțiile să poată să învețe una de la alta și să beneficieze de experiența celorlalte.
  • Promovarea unei culturi a eticii comunetuturor membrilor instituțiilor UE, care să faciliteze înțelegerea de către public a cadrului, atât pentru cei din interiorul, cât și pentru cei din afara instituțiilor. Aplicarea acestor norme în cadrul instituțiilor se va efectua, de asemenea, în mod transparent.

Alte organe, oficii și agenții ale Uniunii vor putea aplica voluntar standardele comune.

Noul organism de etică nu va investiga situații punctuale și nici nu se va implica în investigațiile Parchetului European (EPPO) sau autorităților polițienești și judiciare naționale. Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) este responsabil pentru nereguli și încălcări ale obligațiilor profesionale, Ombudsmanul pentru cazurile de administrare defectuoasă, respectiv fiecare instituție în cazul oricărei încălcări a normelor sale.

Dialogul și negocierile interinstituționale vor începe la Bruxelles, la 3 iulie.

Propunere va fi transmisă Parlamentului European, Consiliului European, Consiliului, Curții de Justiție a Uniunii Europene, Băncii Centrale Europene, Curții de Conturi Europene, Comitetului Economic și Social și Comitetului Regiunilor. La cerere, Banca Europeană de Investiții sau alte organisme pot deveni, de asemenea, părți la acord după intrarea în vigoare a acestuia.

Cadrele de etică și de transparență sunt parte a bunei guvernanțe și contribuie, printre altele, la prevenirea corupției și a ingerințelor nejustificate în procesul democratic.

 

 

2 COMENTARII

  1. […] În urma unor consultări informale cu celelalte instituții, Comisia Europeană a adoptat o propunere de creare a unui organism interinstituțional însărcinat cu chestiunile de etică pe care trebuie să le respecte membrii instituțiilor UE. Odată cu înființarea organismului în materie de etică vor exista, pentru prima dată, standarde comune pentru conduita etică a membrilor și […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here