Acasă Politic Începe deminarea Mării Negre

Începe deminarea Mării Negre

DISTRIBUIȚI
Foto: Forțele Navale Române

Șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Mihai Panait, a participat la Istanbul, împreună cu amiralul Ercument Tatlioglu, comandantul Forțelor Navale Turce, și comandantul forțelor navale bulgare contraamiralul Kiril Yordanov Mihailov, la ceremonia de semnare a Comitetului MCM Mării Negre – MCM Black Sea (Mine Counter-Measures Task Group Black Sea), grupare navală formată din patru nave militare, dintre care două aparținând Marinei turce (nava de sprijin logistic A-574 GÜNGÖR DURMUŞ, nava comandant, și vânătorul de mine M-270 AKÇAY), una Marinei bulgare (vânătorul de mine M-33 STRUMA) și dragorul maritim 30 „Sublocotenent Alexandru Axente”, aparținând Marinei române.

Principalul scop al grupării navale MCM Black Sea sunt supravegherea, recunoașterea și neutralizarea minelor marine și operații conexe de căutare și salvare pe mare, pentru menținerea în siguranță traficul maritim în Marea Neagră. Operațiunea va desfășura nave de deminare, nave de patrulare și elicoptere, dar și drone din Turcia, România și Bulgaria, Turcia având un rol de lider. Tehnologia avansată, cum sunt navele fără pilot echipate cu echipamente specializate de detectare a minelor, este esențială pentru această strategie de deminare.

La o ceremonie, în prezența Comandanților Navali ai celor trei țări, a fost lansată prima activare a MCM Marea Neagră.

În timpul primei activări până pe 16 iulie, grupul va opera în spațiile maritime naționale ale celor trei state. Navele vor îndeplini sarcini de recunoaștere și supraveghere a minelor, acțiuni de deminare în zonele desemnate, exerciții comune, îmbunătățirea interoperabilității și creșterea conștientizării situației maritime NATO.

Grupul operativ va participa la faza maritimă a exercițiului naval Breeze 2024 cu participare internațională.

Șeful Statului Major al Forțelor Navale Române, viceamiralul Mihai Panait, s-a referit la MCM Black Sea ca la o inițiativă crucială pentru abordarea amenințarii tot mai mare a minelor marine și pentru asigurarea trecerii în siguranță a navelor prin Marea Neagră.

Subliniind semnificația strategică a Mării Negre și a securității rutei maritime, amiralul Ercument Tatlioglu a subliniat că succesul grupului operativ este vital nu doar pentru Turcia, ci și pentru toate țările regionale.

La rândul său, contraamiralul Kiril Yordanov Mihailov a spus că care fac parte din acest grup operativ vor asigura un mediu sigur, desfășurarea normală a activităților maritime și siguranța navigației.

România, Turcia și Bulgaria au semnat, la 11 ianuarie 2024, în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurată la Istanbul, Memorandumul de înțelegere privind constituirea MCM Black Sea, cu o valabilitate de trei ani. Prima activare a grupării este în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2024, urmând ca în 2025 comanda grupării să fie preluată în primele șase luni de partenerii bulgari, iar în a doua jumătate a anului de Forțele Navale Române.

Inițiativa este deschisă altor membri NATO, recunoscându-se că pentru eliminarea contaminării extinse cu mine marine este nevoie de o largă cooperare internațională. Ministrul de externe Luminița Odobescu, dar și alți oficiali, și-au exprimat speranța extinderii aceastei colaborări prin includerea mai multor aliați NATO. Efortul de deminare nu este doar o problemă regională, ci una globală, care afectează libera circulație a comerțului maritim și, în consecință, aprovizionarea globală cu alimente.

În ciuda progreselor inițiale, deminarea Mării Negre ar putea să dureze chiar și la cinci ani. Această sarcină enormă necesită cooperare și sprijin internațional continuu. Complexitățile juridice și operaționale ale unui astfel de efort multinațional necesită o gestionare atentă, cu opțiuni care, potrivit UK Defence Journal, includ un mandat al Consiliului de Securitate al ONU Capitolul VII sau o misiune autorizată de Adunarea Generală a ONU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here