Acasă Info Local Incident grav la Pantelimon

Incident grav la Pantelimon

DISTRIBUIȚI

Marți, 29 aprilie, în jurul orei 14.00, în incinta Laboratorului artileristic al Armatei, din localitatea Pantelimon (Ilfov), a avut loc o explozie, urmată de un incendiu, în urma căreia și-a pierdut viața un angajat civil al unității.

Deflagrația s-a produs în timp ce persoana de sex feminin, în vârstă de 47 de ani, încadrată pe funcția de tehnician din anul 2019, efectua analize fizico-chimice la materiale explozibile și pirotehnice.

Conform procedurilor, a fost apelat Serviciul de urgență 112, la fața locului intervenind efective ale ISU București-Ilfov, cu mijloace specifice, care au lichidat incendiul în circa 35 de minute.

Incidentul va fi cercetat de Parchetul Militar București și de o comisie condusă de comandantul unității.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale își exprimă regretul pentru decesul angajatului laboratorului și este alături de familia îndoliată, se arată într-un comunicat primit la redacție.

1 COMENTARIU

  1. […] Marți, 29 aprilie, în jurul orei 14.00, în incinta Laboratorului artileristic al Armatei, din localitatea Pantelimon (Ilfov), a avut loc o explozie, urmată de un incendiu, în urma căreia și-a pierdut viața un angajat civil al unității. Deflagrația s-a produs în timp ce persoana de sex feminin, în vârstă de 47 de ani, încadrată pe […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here