Acasă Social Indicele egalității de gen 2021: Câștiguri fragile, pierderi mari

Indicele egalității de gen 2021: Câștiguri fragile, pierderi mari

DISTRIBUIȚI

UE obține 68 de puncte din 100 la indicele egalității de gen, publicat de Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE). Acest punctaj reprezintă o creștere microscopică de doar 0,6 puncte față de ediția de anul trecut.

„Europa a înregistrat câștiguri fragile în privința egalității de gen. Apar însă pierderi mari ca urmare a pandemiei de COVID-19. Consecințele economice durează mai mult pentru femei, iar speranța de viață a bărbaților a scăzut. Constatările indicelui nostru pot ajuta liderii europeni să abordeze diferitele efecte ale pandemiei asupra femeilor și bărbaților și să atenueze impactul inegal pe termen scurt și lung,” a declarat Carlien Scheele, directoarea EIGE.

Suedia și Danemarca sunt din nou pe primele locuri în clasamentul indicelui din acest an, urmate de Olanda, care a întrecut Finlanda și Franța, revendicând locul al treilea. Luxemburg, Lituania și Olanda au înregistrat cele mai mari progrese de la ediția de anul trecut. Slovenia a fost singura țară care a regresat. Există diferențe mari între țări în ceea ce privește scorurile egalității de gen, care variază de la 83,9 puncte în Suedia la 52,6 puncte în Grecia.

„Sănătatea reprezintă starea completă de bine din punct de vedere fizic, mental și social. Accesul egal la servicii de sănătate de calitate ridicată, incluzând sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente, le permite femeilor și bărbaților, în toată diversitatea lor, să ducă o viață împlinită și activă în societate. Prin intermediul programului EU4Health, Comisia este pregătită să sprijine nevoile și acțiunile statelor membre ale UE pentru a recunoaște dreptul fundamental al fiecărei persoane de a avea acces la asistență medicală, după cum este consacrat în Carta drepturilor fundamentale și în Pilonul drepturilor sociale,” a declarat Helena Dalli, comisarul UE pentru egalitate.

COVID-19, sănătatea psihică și sănătatea sexuală și reproductivă în centrul atenției

Indicele din acest an se axează pe legăturile dintre sănătate și egalitatea de gen – un domeniu pe care pandemia de coronavirus l-a scos în evidență mai mult ca oricând. De exemplu, femeile sunt suprareprezentate în sectorul sănătății și, prin urmare, sunt expuse unui risc mai mare de contractare a virusului. Personalul din domeniul sănătății s-a confruntat, de asemenea, cu dificultăți psihice acute în timpul pandemiei din cauza suprasolicitării și a expunerii constante la suferința și decesul pacienților.

Bărbații afectați de COVID-19 au prezentat un risc mai ridicat de spitalizare decât femeile. Acest lucru este legat de comportamentul lor în materie de sănătate și de afecțiunile preexistente, cum sunt bolile cardiovasculare și diabetul, care sunt mai frecvente în rândul bărbaților.

Rata natalității a scăzut, în special în țările cele mai afectate de pandemie. Suferința psihologică, incertitudinea economică și creșterea numărului de activități de îngrijire neremunerate pentru femei au determinat cuplurile să amâne decizia de a avea copii sau să nu aibă copii deloc. Acest lucru s-a întâmplat, de asemenea, într-un moment în care accesul la serviciile de sănătate sexuală și reproductivă a fost mai dificil.

Având în vedere că pandemia de COVID-19 reprezintă o provocare fără precedent pentru bunăstarea psihică colectivă și sănătatea generală a cetățenilor europeni, este esențial ca factorii de decizie să integreze preocupările legate de egalitatea de gen în măsurile de sănătate și în alte măsuri de redresare pentru a obține cele mai bune rezultate pentru toți.

Punctajele indicelui se bazează în cea mai mare parte pe datele din 2019. Deși nu reflectă pe deplin impactul COVID-19 asupra egalității de gen, raportul din acest an conține dovezi ale unora dintre consecințele pandemiei asupra egalității de gen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here