Inflaţia a ajuns, în luna iunie, la 5,7%, iar preţurile continuă să crească şi să erodeze puterea de cumpărare a românilor. Luna trecută am plătit cel mai mult pentru fructele proaspete şi biletele de tren, dar şi pentru servicii de igienă şi cosmetică. Banca Naţională avertizează că inflaţia va continua să crească în contextul în care de la 1 iulie energia electrică s-a scumpit, iar de luna viitoare şi TVA va fi mai mare.
În ultimele 12 luni (iulie 2024 – iunie 2025), rata medie a inflației a fost de 5,1%.
La nivelul Uniunii Europene, rata anuală a inflației pentru România, calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC), a fost de 5,8%. Comparativ cu luna mai, creșterea IAPC a fost de 0,43%.
Deşi caută cele mai ieftine produse, românii se descurcă tot mai greu. La cumpărături, preţurile sunt cântărite din priviri.
Puterea de cumpărare a românilor scade de la o lună la alta. În ultimul an, am cumpărat alimente mai scumpe cu peste 7 procente. Iar creşteri similare de preţ au fost şi pentru mărfurile nealimentare.
Fructele au înregistrat cele mai mari creșteri de preț: fructele proaspete s-au scumpit cu peste 10% față de luna mai, iar comparativ cu iunie anul trecut, prețurile sunt cu 33% mai mari.
Serviciile s-au scumpit cu 0,37% față de luna precedentă, iar comparativ cu iunie 2024, creșterea este de peste 7%. Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la: servicii de îngrijire personală și cosmetică (+14,3% față de iunie 2024), reparații auto și electronice (+10,7%), restaurante și cafenele (+8,4%), transport feroviar (+16,9%).
Pe segmentul mărfurilor alimentare, prețurile au crescut cu 0,53% față de mai și cu 7,4% față de aceeași lună a anului trecut. S-au remarcat: Fructele proaspete (+10,76% în iunie față de mai), Citricele (+3,27%), Cafeaua (+1,41%).
În schimb, prețurile legumelor și cartofilor au scăzut semnificativ. Cartofii, de exemplu, s-au ieftinit cu aproape 9% față de luna mai.
La mărfurile nealimentare, creșterea lunară a fost de 0,42%, iar cea anuală de 3,9%. Un plus notabil s-a înregistrat la prețurile carburanților: combustibilii s-au scumpit cu 1,2% într-o singură lună. Prețurile la energie electrică și gaze au continuat să scadă. Sursa: tvrinfo