Acasă Economie Inflația, tot mai mare, din cauza prețurilor la energie

Inflația, tot mai mare, din cauza prețurilor la energie

DISTRIBUIȚI

Creșterea prețurilor se va accelera în peripada imediat următoare. Banca Națională a României (BNR) se așteaptă ca inflația să treacă de 11% în perioada aprilie-iunie, adică după expirarea măsurilor de plafonare și compensare a facturilor la gaze și energie electrică. Scumpirile vor continua și în primele luni de vară, perioadă în care inflația va rămâne peste 10%, estimează BNR.

Astfel, BNR a crescut prognoza de inflație: pentru trimestrul 1 la 7,9-8%, pentru trimestrul 2 la 11,2%, pentru trimestrul 3 la 10,.2%, iar pentru trimestrul 4 la 9,6%.

Potrivit acestor estimări, cea mai mare inflație va fi înregistrată în perioada aprilie-iunie: 11,2%.

Explicația pentru aceste evoluții estimative ale inflației sunt legate de măsurile de sprijin la facturile de energie și gaze pentru consumatorii casnici și companii. După exprirarea schemelor de sprijin, în aprilie, inflația va crește și va ajunge la 11,2%, potrivit prognozei BNR.

Ritmul accelerat de creștere a prețurilor se va menține și vara, astfel că în perioada iulie – septembrie se estimează că inflația va depăși 10%. Spre final de an estimarea vizează o scădere a nivelului inflației spre 9,6%, dar sub cea înregistrată în decembrie anul trecut, de 8,2%.

Inflația în creștere înseamnă că cu aceeași sumă de bani se vor putea cumpăra mai puține produse, adică din salariu, oamenii își vor permite mai puține alimente, haine sau bunuri necesare traiului.

Ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, citat de Digi 24, pune la îndoială prognozele potrivit cărora că am putea asista la o explozie a prețurilor la alimente în luna aprilie, odată cu o creștere și mai mare a inflației în România.

„În primul rând, nu știu, cred că este un pic exagerată acea informație (…) că în aprilie vor exploda prețurile. Nu există în acest moment niciun factor indicativ care să ne conducă cu gândul la acest lucru (…) Aprilie nu este o lună în care să culegem roadele din terenurile agricole. Recoltatul începe în luna iunie-iulie și cu siguranță atunci vom vedea cam cum arată starea de vegetație a culturilor”, a declarat ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, joi, la Digi24.

BNR a transmis recent că se așteaptă la o înrăutăţire considerabilă a perspectivei pe termen scurt a inflaţiei, mai ales din cauza creșterii prețurior la energie, în trimestrul doi al acestui an.

„Scenariul actual, întocmit pe baza datelor disponibile şi a reglementărilor în vigoare, evidenţiază o înrăutăţire considerabilă a perspectivei pe termen scurt a inflaţiei, sub impactul puternic al şocurilor pe partea ofertei, în principal al preţurilor la energie. Astfel, rata anuală a inflaţiei este aşteptată să-şi accentueze semnificativ creşterea în trimestrul II 2022 şi să urce la un nivel de două cifre, în principal ca efect al unor majorări mult mai ample ale preţurilor gazelor naturale şi energiei electrice, ce se vor evidenţia pregnant după suspendarea în luna aprilie a schemelor de compensare aplicate pentru consumatorii casnici”, a transmis BNR.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here