Acasă Educatie   ”InPower”

  ”InPower”

DISTRIBUIȚI

La The Ark București, Fondul de Reformă pentru Incluziunea Romilor și a altor grupuri vulnerabile a marcat finalul celor șapte ani de program sub forma unei expoziții interactive numite ”InPower”. Decorul și elementele multimedia au prezentat cele mai importante reușite realizate cu ajutorul financiar primit în cadrul proiectului desfășurat de Programul de Cooperare Elvețiano-Român.

Cu participarea lui Arthur Mattli, ambasadorul Confederației Elvețiene în România, împreună cu Enikő Katalin Lacziko, secretar de Stat la Departamentul pentru Relații Interetnice, Daniel Rădulescu, secretar de Stat în cadrul Agenției Naționale pentru Romi și Roland Python, director al Biroului de Cooperare Elvețiană în România, evenimentul a subliniat importanța incluziunii sub motto-ul ”inclusion is key”.

Expoziția, moderată de Dana Gonț, s-a desfășurat pe trei zone: zona de Educație, cea de Dezvoltare Economică și cea de Sănătate, Locuire și Dezvoltare Comunitară. Pe lângă rezultate cheie, date despre proiecte, fotografii și citate, decorul a inclus și redări video din cadrul programului, conturând o imagine de ansamblu pentru participanți cu privire la tot ce a însemnat intervenția Fondului în comunități.

Iar dacă asta nu era de ajuns, participanții au putut asculta mărturiile beneficiarilor prin intermediul audio-booth-urilor instalate în expoziție.

Cea mai importantă parte a evenimentului și experienței acestei expoziții, în schimb, au fost cărțile vii – beneficiari în carne și oase care au venit special pentru a își spune povestea. Aceștia au avut ocazia să vorbească direct cu fiecare participant, oferindu-le mărturii de la sursă și o experiență de empatizare care a ajutat la înțelegerea nevoilor comunităților vulnerabile și necesitatea de intervenție și sprijin sustenabil către acestea.

În total, au fost susținute peste 28.000 de persoane, din 155 de localități din 14 județe din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here