Acasă Social INSCOP Research: Încredere instituții. După 10 ani: Comparație 2013-2023

INSCOP Research: Încredere instituții. După 10 ani: Comparație 2013-2023

DISTRIBUIȚI

Conform sondajului realizat de INSCOP Research la comanda News.ro în octombrie-noiembrie 2023, Armata și Biserica sunt instituțiile în care românii au cea mai mare încredere, urmate de NATO și UE, la fel ca în urmă cu 10 ani.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro. Datele au fost culese în perioada 23 octombrie – 2 noiembrie 2023. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

„Încrederea (multă și foarte multă)  a românilor în instituții și organizații interne și internaționale relevă o excepțională stabilitate în ultimii 10 ani. Clasamentul încrederii primelor patru instituții este neschimbat din 2013 până în prezent, cu Armata și Biserica pe primele două locuri, urmate de NATO și Uniunea Europeană pe următoarele locuri. Încrederea în Armată și în NATO a crescut comparativ cu 2013, evoluția fiind firească în contextul de securitate actual marcat de războiul din Ucraina. Încrederea în instituțiile mai politice – Președinție, Guvern și Parlament – este influențată de contextele specifice momentelor politice în care au fost culese datele (2013, respectiv 2023). Se observă o încredere mai scăzută în Guvern și Parlament în 2023 comparativ cu 2013, situația fiind perfect explicabilă în condițiile în care evaluarea actuală este făcută după o perioadă de crize succesive (pandemie, criză economică, dificultăți sociale, schimbări de guverne) care au erodat încrederea românilo,” a declarant Remus Ștefureac – director INSCOP Research

Încredere instituții. După 10 ani
Armata este instituția în care românii au cel mai ridicat nivel de încredere, 70.4% declarând că au încredere mare și foarte mare în această instituție (față de 65.4% în 2013), urmată de Biserică cu 62.5% (față de 65.2% în 2013). Clasamentul încrederii este continuat de două instituții internaționale, respectiv NATO cu 55.4%  încredere mare și foarte mare (față de 52.1% în 2013) și  Uniunea Europeana cu 50.3% (față de 49.3% în 2013). Pe următoarele poziții se situează Poliția  cu 48.6% (față de 46% în 2013),  Banca Națională a României cu 43.3% (față de 51.2%  în 2013), Primăria cu 41% (față de 39.6% în 2013) și Președinția cu 29.8% (față de 25.8% în 2013). Pe ultimele poziții se află Guvernul cu 19.4% încredere multă și foarte multă (față de 34.8%în 2013) și Parlamentul cu 17.4% încredere multă și foarte multă (față de 26.7% în 2013).

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here