Acasă Educatie Înscrierile pentru programul „Matematică Remedial” – până la 31 octombrie 2025

Înscrierile pentru programul „Matematică Remedial” – până la 31 octombrie 2025

Ministerul Educației și Cercetării informează că înscrierile în cadrul programului „Matematică Remedial”, destinat sprijinirii profesorilor și elevilor de gimnaziu pentru recuperarea competențelor fundamentale la matematică, sunt deschise până vineri, 31 octombrie 2025, ora 17:00.

În perioada 15 – 25 septembrie 2025, au avut loc 8 webinarii de informare pentru profesori și directori de școli, câte unul pentru fiecare regiune. Webinariile au fost popularizate prin adrese ale Ministerului Educației și Cercetării către toate inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București și s-au axat pe importanța programului pentru reducerea decalajelor de învățare la matematică, prioritatea sprijinirii școlilor beneficiare PNRAS în anul școlar 2025 – 2026, contextul și fundamentarea programului, structurat și scalabil pentru sprijin remedial la matematică, principiile educației remediale și legătura cu abordarea Teaching at the Right Level (TaRL), fundamentarea construcției materialelor pentru programul „Matematică Remedial” pe baza curriculumului national și funcționalitățile platformei digitale urmate de o demonstrație practică, respectiv detalii privind înscrierea în program.

Programul oferă gratuit școlilor un pachet digital complet de resurse remediale, care poate fi utilizat în activități desfășurate cu elevii aflați în dificultate de învățare.

La finalul anului școlar 2025 – 2026, sub coordonarea Centrului Național de Evaluare și Examinare (CNEE), va fi realizată o analiză de impact, completând datele obținute prin utilizarea resurselor în școli din toate județele țării. Astfel, vor fi obținute date relevante pentru extinderea ulterioară a programului la nivel național.

Până în prezent, s-au înscris 687 de școli din întreaga țară, majoritatea din cadrul Programului Național de Reducere a Abandonului Școlar (PNRAS), la nivelul cărora 1.576 de profesori de matematică și-au exprimat interesul de a utiliza pachetul digital „Matematică Remedial”.