Instabilitatea fiscală reprezintă cea mai mare provocare din anul 2019, afirmă oamenii de afaceri chestionați în cadrul KeysFin Business Focus 2019. Potrivit datelor barometrului, impredictibilitatea legislației fiscale va influența semnificativ apetitul investitorilor, atât români cât mai ales străini, pentru deschiderea unor noi afaceri.
Cele peste 800 de modificări realizate anul trecut în legislația fiscală, culminând cu controversata ordonanță privind ”lăcomia”, emisă în decembrie, au influențat în mod semnificativ percepția investitorilor privind evoluția economică a României în 2019.
Potrivit datelor celei de-a IX-a ediții a barometrului semestrial privind perspectivele economiei, 82% dintre oamenii de afaceri chestionați de KeysFin au trecut incertitudinea legată de fiscalitate pe primul loc în topul provocărilor din 2019.
Față de barometrul de opinie din 2018, experții in au remarcat creșterea gradului de incertitudine privind perspectivele fiscale cu peste 6%, semn că problemele s-au accentuat în acest segment.
Dacă anul trecut, pe locul secund la capitolul riscuri pentru economie, oamenii de afaceri situau inflația, în 2019 scăderea investițiilor reprezintă principala preocupare, dincolo de fiscalitate.
64% dintre cei chestionați se așteaptă la o scădere a investițiilor în economie, pe fondul înrăutățirii perspectivelor macroeconomice.
”2019 se anunță a fi un an de standby pentru mulți dintre investitori. Lipsa de predictibilitate a deciziilor administrative, evoluția pieței valutare, constrângerile semnificative din domeniul finanțărilor și accentuarea crizei din piața muncii vor influența în mod semnificativ apetitul investițional”, arată datele KeysFin Business Focus 2019.
Scăderea investițiilor private în economie, mai ales a celor greenfield, cu potențial de dezvoltare pe orizontală, va fi influențată și de posibila restrângere și scumpire a creditării, pe fondul măsurilor administrative anunțate de autorități.
”57% dintre investitori au indicat scumpirea creditării drept una dintre principalele provocări din 2019. Ordonanța lăcomiei va determina instituțiile financiare să își reconsidere business-urile din România, iar consecințele s-ar putea vedea într-o scumpire a creditării și o reducere a liniilor de finanțare pentru business-ul românesc. Aceste măsuri vor influența semnificativ percepția investitorilor străini, iar o retrogradare a României de către agențiile de rating nu este exclusă”, se spune în analiză.
Potrivit barometrului, deprecierea leului (estimată de 43% dintre respondenți), blocajul financiar (36%), creșterea prețurilor la utilități (27%), și criza de pe piața forței de muncă (23%) au fost menționate, de asemenea, pe lista principalelor riscuri pentru economie.
Investitorii au mai menționat la capitolul riscuri pentru economie „zgomotul” de pe scena politică și o posibilă înrăutățire a situației economice mondiale.
Ce se întâmplă cu leul în 2019
Anticipat în barometrul KeysFin Business Focus 2018, puseul inflaționist din economia românescă este preconizat să continue și în acest an, influențat, printre altele, de deciziile administrative privind suprataxarea furnizorilor de energie și de evoluția prețurilor la nivel mondial.
În aceste condiții, întrebați fiind la ce cotație cred că va fi tranzacționat euro în primul semestru, majoritatea investitorilor (55%) au indicat intervalul 4,68 – 4,7 lei, cu o perspectivă de trecere peste acest nivel în a doua parte a anului.
21% dintre investitorii chestionați de Keysfin văd euro peste pragul de 4,7 lei, iar 24% au evitat să se pronunțe, considerând că previziunile sunt greu de făcut, având în vedere evoluția prea puțin predictibilă a cursului valutar.
”Modul în care Banca Națională va gestiona politica monetară, în tandem cu măsurile fiscale anunțate sau preconizate de Guvern, va fi extrem de important pentru investitori, pentru starea de spirit a acestora. Într-o economie încă fragilă, slab capitalizată, cu multiple dezechilibre, cu o balanță comercială tot mai dezechilibrată și tot mai multe incertitudini privind finanțarea deficitului bugetar, evoluția leului în raport cu principalele valute va reprezenta un barometru semnificativ privind starea economiei”, estimează analiștii de la KeysFin.
O eventuală înăsprire a politicii monetare în acest an este de anticipat. ”Chiar dacă BNR a păstrat dobânda cheie la începutul acestui an, nu este exclus ca, pe parcursul următoarelor luni, să își modifice poziția, în funcție de situația din economie. Perspectivele dezastruoase remarcate de BNR în analiza privind impactul ordonanței guvernamentale asupra profitabilității băncilor ar putea să reprezinte un argument semnificativ”, afirmă experții.
Tu cu cine faci business în 2019?
Potrivit estimărilor oamenilor de afaceri chestionați în cadrul KeysFin Business Focus 2019, comerțul, industria prelucrătoare, transporturile, construcțiile și agricultura vor genera în acest an cele mai mari cifre de afaceri.
Statisticile arată, de altfel, că dintre cele peste 41.000 de companii cu o cifră de afaceri cuprinsă între 300.000 și un milion de euro în 2018, 37% aveau comerțul ca principal domeniu de activitate, 13% industria prelucrătoare și aproape 10% transport și depozitare.
Din punct de vedere al ratei profitabilității, afacerile cu cel mai mare potențial se anunță a fi cele din IT&C, healthcare ((clinici private, cabinete medicale etc.) și divertisment și cultură – spectacole, concerte, evenimente și pariuri sportive, domenii care și în 2018 au generat cele mai mari rate de câștig raportate la investiții, de peste 30%.
Din punct de vedere al riscului de afaceri, 59% dintre respondenți estimează că în prim-plan se va afla comerțul, 49% văd un risc semnificativ în construcții, 47% în imobiliare, iar 25% în industria prelucrătoare. La polul opus se vor afla business-urile din sănătate și educație.
”Într-o economie slab capitalizată, comerțul va continua să genereze cele mai multe insolvențe și falimente, pe fondul accentuării blocajului financiar. Sectorul construcțiilor se anunță a fi, totodată, un domeniu sensibil, perspectivele unei încetiniri a cererii în sectorul imobiliar, pe fondul limitării accesului la creditare urmând să genereze un posibil puseu negativ. Pe ansamblul economiei, riscurile se vor accentua, astfel că utilizarea serviciilor de business information și credit risc management, cele care îți spun concret cu cine faci afaceri și ce riscuri comportă business-ul, trebuie să fie în prim-plan”, au mai declarat experții.
Barometrul KeysFin privind economia românească a fost realizat în perioada decembrie 2018 – ianuarie 2019, pe un eşantion reprezentativ de 150 de companii din diverse domenii de activitate, de la comerţ, la servicii financiare, agricultură, energie, confecţii, IT etc.